Nu e scopul tău în viață să fii plăcut de toată lumea, însă cu siguranță există o tipă pe care îți dorești să o impresionezi. Ar fi greșit să credem că ține doar de înfățișare să declanșezi un click în mintea cuiva, fiindcă sunt atât de multe aspecte de care se ține cont.
Și nu o spunem doar noi, sunt lucruri dovedite științific. Iată 9 lucruri care te pot face mai atractiv:
1. Fii amuzant
Se pare că femeile sunt mai atrase de tipi care au simțul umorului, nu degeaba spun asta ca pe o poezie atunci când sunt întrebate ce își doresc la un băiat.
„Efectul pe care simțul umorului îl are asupra unei femei s-ar putea explica prin faptul că oamenii amuzanți sunt considerați a fi mai sociabili și mai inteligenți, iar ele asta caută la un bărbat.”, a spus antropologul Gil Greengross.
2. Înconjoară-te de prieteni
Un studiu din 2004 a dezvăluit că oamenii arată mai bine când sunt într-un grup. Asta pentru că fețele celor dintr-un grup sunt luate la grămadă de creierul nostru, ceea ce-l face pe fiecare în parte mai obișnuit și mai atractiv.
3. Treci peste discuțiile superficiale
În 1997, psihologul Arthur Aron a seprata două grupuri în felul următor: pe unii i-a pus să vorbească lucruri superficiale, în timp ce al doilea grup a purtat conversații mai profunde. Cei din urmă s-au simțit mai conectați unii cu ceilalți, iar doi dintre ei chiar s-au îndrăgostit.
4. Fii un lider
O serie de cercetări din 2014 a arătat că oamenii dintr-un grup au o părere mult mai bună despre liderul lor față de oamenii care se află în afara grupului. De exemplu, CEO-ul unei companii li se va părea mult mai atractiv angajaților săi decât celor din afara companiei.
5. Zâmbește mai des
În două experimente, cercetătorii din Elveția au descoperit că există o strânsă legătură între zâmbet și atractivitate. Cu cât zâmbești mai tare, cu atât devii mai atractiv.
6. Ia-ți un câine
Într-un studiu al Universității din Michigan femeile au fost puse să citească scurte descrieri ale unor bărbați. De fiecare dată când în povestioare apărea că aceștia dețin un câine, ele l-au catalogat drept un tip cu care s-ar implica îmtr-o relație pe termen lung.
Cercetătorii au ajuns la concluzia că un animal de companie arată că ești capabil de un anagajament pe termen lung. De asemenea, te face mai relaxat, ușor de abordat și fericit.
7. Fii o persoană de treabă
Un studiu realizat în China pe un număr de 120 de subiecți a arătat că atunci când oamenii aud cât de drăguță e o persoană, fața lor devine mai atractivă.
„Trăsăturile de caracter s-ar putea să fie legate de atractivitatea la nivelul feței: cele pozitive o pot accentua, în timp ce însușirile negative o pot diminua.”
8. Pune-te pe compus muzică bună
1500 de femei cu vârsta medie 28 au supuse unui experiment în 2014: au ascultat melodii mai simple și mai complexe și apoi au fost rugate să spună cât de atractiv li se pare cel care le-a compus. Rezultatele au ajuns la concluzia că femeile preferă muzica mai complexă.
„Abilitatea de crea muzică mai complexă ar putea indica faptul că ești mai inteligent.”, a spus Benjamin Charlton, un profesor de la Universitatea din Dublin.












































