de Marius Ghenț
Există o constantă în industria muzicală: modul în care consumăm un produs audio se schimbă foarte mult în funcție de tehnologie. În paleolitic oamenii băteau diferite ritm-uri lovind piatră în altă piatră. Câteodată ieșea ceva mai ok decât multe piese din prezent. Apoi și-au făcut instrumente și au început să facă concerte. Nu a fost destul, pentru că am realizat că vrem să ascultăm muzică tot timpul, sau cel puțin când vrem noi. Atunci a apărut conceptul de muzică înregistrată.
În stadiul incipient al încercărilor noastre de a stoca sunete, am folosit diferite dispozitive mecanice foarte complicate. Nu o să te obosesc cu asta, în mare parte pentru că nici eu nu le înțeleg bine. Ai nevoie de o diplomă de electrician și fizician să înțelegi toată treaba aia. Eu nu o am. Dar ideea e că am reușit să înregistrăm semnale audio. Apoi am zis că trebuie să punem la dispoziția mai multor oameni această posibilitate de a-l asculta pe Mozart în timp ce spală vana din baie.
După mai multe încercări, de la banda magnetică la o chestie care se numește Tefifon, am ajuns la placa de vinil. Adică chestiile alea pe care le ascultau ai tăi când erai mic și cel mai căutat format audio de către hipsterii din prezent. Apoi au venit casetele, pentru că erau mai ieftine de produs și Sony a introdus Walkman-ul, care îți oferea posibilitatea de a asculta muzică oriunde ai tu chef. Pentru cititorii tineri, era un fel de iPod de mărimea unei cărămizi.
Pentru că ne-am upgradat stilul de viață cu diferite modele de calculatoare personale, și casetele au devenit o chestie de trecut, industria muzicală a trecut pe CD-uri, apoi un alt fel de CD, care avea și conținut multimedia, DVD-uri și Blu-Ray-uri, toate capabile să redea muzica ta preferată la o calitate cât mai clară. Cam aici se termină povestea formatelor audio fizice. În prezent totul e în cloud, dar asta e altă poveste.
Dacă ai copilărit în anii 90 în România, probabil că ai acasă o tonă de casete. Erau mult mai ieftine decât un CD și se găseau peste tot. În special în piață, dar nu numai. În perioada aia erau chiar și magazine unde se vindea doar muzică. Ciudat, știu, dar era o vreme când iTunes-ul nu era singurul magazin de muzică.
În 2016, când toate albumele se găsesc la trei click-uri distanță, nu prea mai ai ce să faci cu colecția ta de casete. Stau pe raft sau în ceva cutie din debara și ocupă loc degeaba. Dar nu e totul pierdut. Uite o listă cu toate lucrurile pe care le poți face cu colecția ta de casete:
1. Caută un player second hand de calitate și retrăiește-ți copilăria
Cu toate că ai mii de casete acasă, în mod dubios, nu ai niciun casetofon. Cel mai probabil s-a stricat după primele 30 de utilizări. Cam așa erau toate pe atunci. Nu-i stres, există o multitudine de anunțuri pe internet de la oameni care își vând casetofonul. Unele modele sunt chiar faine și îți dau impresia că încă mai funcționează. Dar trebui să fii atent. Caută niște mărci consacrate. Nu-s extrem de scumpe și chiar merită. O să-ți retrăiești copilăria pe sunetul hit-ului „Lasă-mă papa la mare”. Apoi o să-l închizi repede și o să-ți dai seama cât de penibil ai fost, dar asta e partea a doua. Apropo, trebuie să ai mare grijă și la vânzători. Cumpără de la un utilizator care are rating-uri OK. Altminteri riști să te trezești cu o cutie plină de reviste despre arta culinară în poștă. Sau poți să inversezi rolurile:
2. O poți vinde pe internet
Probabil crezi că nimeni nu vrea să cumpere o casetă cu Domnul Problemă dar crede-mă, există o grămadă de colecționari care ar vrea să audă piesa „Beau Beau” în analog. Și multe altele. Așa că dacă chiar vrei să scapi de colecție, mai bine pune un anunț pe internet. Nu o arunca direct la gunoi că poate faci un profit frumos. Poți să o vinzi pe site-urile generale, dar dacă ești isteț și ai mai mult timp la dispoziție, poți să cauți forumuri de colecționari, unde-s maniaci care plătesc relativ ok pentru ce oferi tu. Depinde și de selecție, desigur, dar încearcă măcar, nu fii leneș.
3. Sau o poți extinde
Nimeni nu zice să scapi de colecția ta de casete. În afară de maică-ta, taică-tău, soțul sau soția, și câțiva dintre prieteni. Dar ei nu înțeleg nimic. Eu te înțeleg. Și nici nu trebuie. De fapt, poți să crești colecția cu alte casete pe care le poți cumpăra de pe net. Chestia faină e că poți găsi chiar și albume noi lansate pe casetă. De exemplu, noul album de la The Weeknd sau Justin Bieber. Pe bune, chiar se găsesc pe casetă. Nu glumesc. Caută să vezi. Și apoi cumpără.
4. Te poți lăuda că ai ascultat 3 Sud Est când erau prima oară în vogă
Și ai și dovada. Casetele sunt ca un fel de valută printre hipsteri. Toată lumea are CD-uri, dar cine are casete e rege. Să le arăți tinerilor din ziua de azi ce erau 3 Sud Est prin 2000 e un motiv de laudă, dacă chiar nu faci nimic cu viața ta. Pe bune, e o opțiune, dar nu fii elitist.
5. Poți să o vinzi unui antreprenor care vrea să deschidă o cafenea vintage
Se deschid din ce în ce mai multe cafenele cu motive vintage. Radio-uri din 1970, cărți semi-mucegăite, viniluri pe pereți, storcătoare de fructe antice și naiba mai știe ce. Dacă plăcile de vinil pot fi folosite pe post de obiecte decorative, de ce nu ar merge și cu casete?
Tu trebuie doar să convingi un antreprenor că merită să-ți cumpere casetele ca să-și facă scaune din ele, sau ce-i mai trece prin cap. Probabil și rafturi. Dacă nu vrei să vezi cum stau străini pe casetele tale colecționate din fragedă pruncie, nu trebuie să o faci. Poți să-ți împodobești propriul apartament cu ele:
6. Poți să-ți tapetezi dormitorul cu primele albume de la Animal X și Non-Stop
Automat va crește calitatea somnului. Mulțumește-mi mai târziu.
