BRomania Show sau cum ne-am încheiat săptămâna sub semnul distracției

Am fost duminică la Sala Palatului, să vedem primul show live Bromania, powered by Kiss FM, din București, cel care a încheiat turneul său prin țară.

Am fost duminică la Sala Palatului, să vedem primul show live Bromania, powered by Kiss FM,  din București, cel care a încheiat turneul său prin țară. Din ce-am observant, era plin și în parcări, și în afara sălii, și în holul principal, dovadă că mulți oameni au venit să-și încheie săptămâna cu o porție de râs. Cât a fost lumină, am zărit foarte mulți tineri, elevi de liceu, studenți la facultate, unii cu părinții, alții fără. Toți păreau foarte nerabdatori să-l vadă pe Bro cât mai repede cu putință.

Show-ul a debutat cu Laura Giurcanu, care a încălzit atmosfera cu glumițe în care fetele s-au regăsit cu siguranță, iar băieții au recunoscut tipologii ale tipelor cu care au ieșit la date-uri. Și-a făcut apariția pe scenă și frumoasa Cristina ICH, „cea mai bună prietenă” a lui BRO. A apărut așa cum nu ne-am fi așteptat, îmbrăcată într-o rochie lungă. Tânăra a spus câteva cuvinte „călduroase” despre Matei Dima, așa, ca-ntre BFFs.

După cele două fete, a venit vremea Antoniei să ia în primire scena: o apariție care mereu atrage privirile, artista a cântat cele mai tari piese ale ei, iar publicul și-a exersat talentele vocale odată cu ea. Cu toate astea, se simțea deja în sală nerăbdarea, suspansul cu care toți îl așteptau pe showman-ul BRomania.

Când a apărut BRO pe scenă, mulțimea a început să facă gălăgie serioasă. După ce a cerut de două ori aplauze pentru colegele și prietenele sale, a început stand-up-ul și s-a lăsat cu distracție pe bune. 

Au urmat glume specifice, #CuDeToate, iar BRO a dat dovadă că-și cunoaște foarte bine fanii și le-a oferit exact ce își doreau să primească. S-a râs mult, s-a aplaudat, iar publicul a interacționat cu Matei în repetate rânduri. S-a văzut că atât spectatorii, cât și BRO s-au simțit bine. 

Spre final, Carla’s Dreams a urcat pe scenă. A fost un show complet, a fost și muzică, au fost și glume bune, toată lumea părea incredibil de destinsă când a ieșit, iar BRO ne-a făcut, așa cum ne și așteptam, să ne simțim excelent într-o seară de duminică. 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.