Săptămâna trecută, industria cinematografică din România s-a bucurat în unanimitate când s-a anunțat selecția finală pentru premiul Palm D’Or. Asta pentru că filmele „Bacalaureat” de Cristian Mungiu și „Sieranevada” de Cristi Puiu au fost incluse amândouă în runda finală pentru cel mai mare premiu de la Cannes. În sfârșit putem striga „Cristi!” și pe Croazetă. În plus, și pelicula „Câini”, de Bogdan Mirica, un debutant, a fost anunțată la secțiunea „Un Certain Regard”.
Nu e o chestie comună. Trei filme românești au fost selecționate în cele mai importante categorii de la Cannes. E cu siguranță un motiv de mândrie pentru peisajul artistic din România. Într-un fel, deja am câștigat, cu toate că s-ar putea să o facem. Cristian Mungiu a câștigat premiul cel mare în 2007, pentru filmul „4 luni, 3 săptămâni și două zile”. În 2012, filmul „După Dealuri”, realizat tot de el, a luat premiul pentru cel mai bun scenariu și cea mai bună actriță.
În ceea ce-l privește pe Cristi Puiu, palmaresul lui nu e la fel de impresionant, dar nici nu e cu mult în urmă. În 2005 a luat premiul „Un Certain Regard” pentru „Moartea Domnului Lăzărescu”. Cinci ani mai târziu, a revenit la aceiași categorie cu drama „Aurora”, unul dintre cele mai apreciate filme ale anului în presa de specialitate de la noi.
Avem toate motivele să fim cu ochii pe cea de-a 69-a ediție a festivalului de film Cannes. Pe lângă cei doi „veterani”, îl avem și pe Bogdan Mirica, care e la primul lui lungmetraj, și deja e în competiție la „Un Certain Regard”. Asta e ca și cum ai scoate prima ta piesă și deja ai ajunge la premiile Grammy. Câștigătorii vor fi anunțați pe 22 mai, ceea ce e foarte bine pentru noi, pentru că apoi urmează Campionatul European de Fotbal, unde România joacă cu Franța în deschidere, unde sigur vom câștiga. He-he-he.
Dacă nu ai văzut niciun film al acestor regizori, și primul lucru la care te-ai gândit când ai citit numele lor a fost că-s candidați la Primăria Capitalei, ți-am făcut o selecție cu cele mai importante filme din cariera celor doi regizori în competiție pentru marele premiu la Cannes:
Patru luni, trei săptămâni și două zile – Cristian Mungiu
După cum am zis și mai sus, e filmul care i-a adus lui Cristian Mungiu premiul cel mare la Cannes în 2007. Probabil că l-ai văzut deja, pentru că pe atunci toată lumea vorbea despre el de parcă a fost un efort colectiv. Dar e bine că a fost promovat atât de agresiv. E ceva să iei Palm D’Or-ul, mai ales că de atunci nu l-am mai pupat. Dar poate tu o ardeai pe alte coclauri în perioada respectivă, deci încă nu știi exact despre ce e vorba.
E despre o tipă care încearcă să facă un avort, într-o perioadă când era interzisă această practică în România. La fel ca altele. De exemplu, să fii fericit sau să poți da un telefon fără să crezi că ești ascultat. E plin de motive comuniste, ceea ce s-ar putea să fie pe placul nostalgicilor, sau să te facă să-ți dai seama exact cât de nasoale erau lucrurile pe atunci. E mizez pe scenariul numărul doi. E o dramă care o să te facă să te simți bine că nu mai e Ceașcă la putere. Măcar atât, pentru că restul e chiar oribil.
După dealuri – Cristian Mungiu
După ce a făcut un film despre comunism, mai mult sau mai puțin, Cristian Mungiu a decis să vorbească despre o altă temă dragă românilor: religia. Și mai exact, religia ortodoxă, una dintre credințele cele mai axate pe valorile tradiționale. Acțiunea se petrece la o mănăstire, unde totul e luat foarte în serios de toată lumea, ceea ce nu e un lucru bun, de obicei, și prezintă povestea unor orfane, care s-au îndepărtat din cauza sărăciei.
Problema apare atunci când una din ele se întoarce din Germania și încearcă să o convingă pe cealaltă să vină cu ea. Ea între timp s-a călugărit, așa că tre să aleagă între Dumnezeu și iubire. CSF? N-ai CSF.
Moartea domnului Lăzărescu – Cristi Puiu
„Moartea domnului Lăzărescu” e o comedie neagră, mai mult neagră decât comedie. Noi, românii, am râs la ea, pentru că suntem obișnuiți cu absurditatea lucrurilor din țara noastră. Orice persoană care a avut de-a face cu instituțiile statului ar putea scrie un scenariu asemănător cu cel din film. Eu deja am unul gata pe jumătate. Se numește „Ghișeul domnului Ghenț”, și e o comedie neagră despre un om care stă patru luni, trei săptămâni și două zile ca să-și plătească taxele. E inspirat din fapte reale.
Aurora – Cristi Puiu
Cristi Puiu a scris filmul, l-a regizat și a jucat și rolul principal. A centrat, a dat cu capul și a și marcat. E destul de lung, undeva la trei ore, dar merită, mai ales dacă-ți plac poveștile alea care aparent nu duc nicăieri, dar te bagă într-o stare de neliniște. Și scenele lungi fără niciun dialog, care o să te facă să vrei să-ți verifici Facebook-ul. Mai bine fii atent la ce se întâmplă, cu toate că ai impresia că totul stagnează.
