Miliardarul rus Yuri Milner și geniul în viață Stephen Hawking au anunțat acum o săptămână un plan de explorare spațială destul de ambițios. Cei doi vor să trimită niște mini-nave spațiale în Alpha Centauri, cel mai apropiat sistem stelar de Pământ, care se află în constelația Centaurul. De ce? Să vedem dacă există extratereștri, evident. Dacă nici după zece sezoane detectivii Mulder și Scully nu au ajuns la nicio concluzie în privința existenței lor, e clar că trebuie să schimbe strategia.
Până aici nu sună nimic ieșit din comun. Omul a început să caute extratereștri de când și-au pus întrebarea „de ce suntem aici?”. Adică de când fugăream gazele cu o bucată de piatră în mână să avem ce pune pe o altă bucată de piatră la cină. Dar e interesant procesul prin care speră să ajungă la Alpha Centauri. Prin proiectul „Breakthrough Starshot”, care sună ca un sistem de operare ieftin, ei speră să reușească să trimită navele alea micuțe cu ajutorul unui laser.
Practic, vor să ochească sistemul stelar și să „tragă” o undă de lumină în direcția lui, care să propulseze acele navete spre destinație. Sună exact ca scenariul unui film James Bond, nu? Parcă era unul în care cineva a încercat să distrugă luna cu ajutorul unui laser. În fine, aici e altceva, și e în numele științei!
Probabil că o să te întrebi acum: „hey, dar cum vor ajunge până acolo? Nu e ca și cum ai pune o proiecție laser pe Palatul Parlamentului.” Foarte bună întrebarea. Îți răspund acum. Alpha Centauri e la o distanță de patru ani lumină de Terra. Adică am avea nevoie de cam 40.000 de ani să ajungem acolo cu o navetă spațială. Cred că și Tânăr și Neliniștit o să fie gata până atunci, dar nu bag mâna în foc.
Nu-i stres, pentru că ei încearcă să dezvolte un laser cu o viteză incredibilă, care ar trebui să ajungă la sistemul stelar în 20 de ani. Tot e mult, dar timpul e relativ, remember? La treaba asta s-a băgat și Mark Zuckerberg și e posibil să vină și alți investitori, pentru că tot laser show-ul ăsta o să fie destul de costisitor. Dar merită. Ideea că vom putea ajunge atât de departe în univers e ceva cu adevărat incredibil.
Mini-navetele spațiale vor fi încărcate cu date despre civilizația noastră. Vor avea și o cameră, în caz că extratereștri vor dori să-și facă un selfie intergalactic. Dacă tot am decis să trimitem informații despre noi prin univers, de ce să nu punem și niște muzică? E cea mai tare chestie de pe planetă, nu? Eu m-am gândit și la opțiunea asta, și am selectat câteva piese care merită propulsate în constelația vecină. Sunt din prezent, pentru că până ajunge la ei, adică în 20 de ani, vor fi oldies, but goldies:
1. Carlas Dreams – Sub pielea mea
O să încep cu o bucată din România, pentru că mă simt mai patriot azi decât de obicei. Nu știu de ce, poate pentru că vine 1 mai și aștept să bag niște mici la ghiozdan. Nici nu contează, ideea e că extratereștri trebuie să asculte piesa asta. Ca să ne viziteze pe noi prima oară, să ne dea toate secretele vieții eterne, în timp ce cântă uop-uop prin Pantelimon. Singura problemă e că s-ar putea să le dau idei cu piesa asta. Se numește „Sub pielea mea”, ceea ce mă face să cred că ar putea să se bage, literalmente sub pielea noastră și să ne infecteze până ne transformă tot poporul în zombie. Oh well. Și așa suntem un fel de zombie, dacă ne uităm la ce spirit civic avem.
2. Delia – Fată verde (cover Phoneix)
Ok, încă una de la noi, pentru că 1 mai muncitoresc. De data asta e o piesă de la Delia. De fapt e un cover făcut de cântăreață, după o piesă de la Phoenix. Am ales-o dintr-un motiv destul de simplu. În versuri se vorbește despre o fată verde. Delia și-a vopsit părul într-un verde strident. Cum sunt reprezentați extratereștri în peliculele de la Hollywood? Exact, ca niște oameni mici și verzi. Tot timpul sunt verzi. Sau cenușii, dar ăia-s răi. Eu mă refer la ET, blândul de el. Piesa asta o să-i convingă de faptul că suntem niște ființe prietenoase.
3. David Guetta – Lovers On The Sun
Cu piesa asta putem să le explicăm exact locația noastră în universul vast în care ne aflăm. Suntem în apropiere de soare. Nu ai cum să-l ratezi. E o bilă gigantică de foc. Aici ei trebuie să fie atenți la versuri, și să-și dea seama că e o metaforă. Altminteri riscă să aterizeze pe suprafața soarelui și atunci adio întâlnire de gradul trei.
4. Taylor Swift – Shake it Off
Eu aș călători 20 de ani pentru TayTay. Chiar și o viață întreagă.
5. Jack U – Where Are U Now
Skrillex arată ca un extraterestru. Adică, să fim serioși. Te uiți la el și îți dai seama direct că nu-i de aici. Știi cum s-a numit primul lui turneu mare prin Statele Unite ale Americii? The Mothership Tour. Nu glumesc. Și butaforia din jurul pupitrului arăta exact ca o navă spațială. Astea nu-s coincidențe, fraților. E timpul să dăm cărțile pe față.
6. Adele – Hello
Aș putea să ascult vocea lui Adele fără oprire timp de 20 de ani. Cred că și vecinii noștri din Alpha Centauri.












































