Muzicienii sunt oameni la fel ca noi. Cu frici, defecte, calități și preferințe destul de banale. Ai crede că sunt speciali, dar nimeni nu e. Spre exemplu, și ei, la fel ca noi, abia așteptă să vină vara, cel mai frumos anotimp din an. La modul obiectiv, gen. E perioada în care au cele mai multe concerte, pentru că toată lumea o arde pe afară, înăuntru fiind mult prea cald, și sunt chemați la tot felul de emisiuni sau adunări ultra-secrete la Parâng, unde merg doar oamenii importanți. Așa am auzit, nu știu, nu am fost niciodată, evident.
Ideea e că iubesc atât de mult vara încât în urmă cu câteva decenii industria muzicală a îmbrățișat conceptul de „hit-ul verii”. Treaba asta a fost copiată din industria cinematografică, care a început să promoveze așa-numitele blockbustere. Filme cu un buget uriaș și actori foarte cunoscuți, menite să meargă în fundal în timp ce privitorul se îngrașă de la popcorn și diferite tipuri de chipsuri și dipuri.
Dar a funcționat, așa că de ce nu ar funcționa și în muzică? Să faci o piesă foarte ușor de digerat, cântată de un tip cunoscut, care să meargă toată ziua, până vomită ascultătorul tot popcorn-ul pe care l-a mâncat la cinema. De la primele ore ale dimineții până la show-ul din club. Peste tot. Să nu scape nimeni. Ce idee grozavă.
Anul acesta, e destul de clar de ce piesă o să ne săturăm până la toamnă. Weekendul trecut, Justin Timberlake, al doilea cel mai faimos Justin din muzică, după șeful Bugatti Biebs, a revenit în scenă cu o nouă piesă, după o pauză de trei ani în care a făcut pe actorul și a dansat prin sufrageria apartamentului lui. Mă gândesc că altceva nu are ce să facă.
Noul hit se numește „Can’t Stop The Feeling” și a fost produs de Max Martin, tipul care e responsabil pentru succesul lui Taylor Swift, Katy Perry și o groază de alți artiști mainstream. Orice atinge omul ajunge în topuri. Când îi pui pe cei doi în studio știi că vor face ceva special. Ceea ce s-a și întâmplat.
După ce am ascultat piesa de cel puțin 50 de ori, pentru că nu puteam să mi-o scot din cap, am ajuns la niște concluzii despre viață:
Lumea se îndreaptă într-o direcție nasoală, dar nu ți-a da seama de asta dacă auzi muzica din prezent
Nu vreau să te bag într-o depresie existențială, dar adevărul e că lucrurile nu merg foarte bine în lume. Uită-te acum pe prima pagină a site-ul tău preferat de știri. Național sau internațional, nu contează. Ceva nu e ok. În România spitalele se dezinfectează cu apă cu sare. În Europa refugiații sunt discriminați de oameni „civilizați”. La nivel global, toată lumea se gândește la problema resurselor naturale și la alte minuni de natură financiară. Nu e nimic roz.
Știu că Justin Timberlake nu ar trebui să cânte despre chestiile astea. Nu e un activist sau un ins foarte preocupat de partea negativă a lucrurilor. Pentru numele lui Dumnezeu, toată cariera lui a băgat piese despre cum aduce sexul înapoi, care nici acum nu știu exact ce înseamnă, și cât de bine o arde într-un costum, completat de o cravată. Nu-s topicuri de interes general.
Cam asta face și pe noul single, unde cântă despre cum vrea să danseze. Nu e o metaforă, nu e despre ceva mai serios, e despre datul din șolduri. Dacă un grup de extratereștri ar ateriza mâine pe Terra, și ar asculta piesa, probabil vor crede că au ajuns în cel mai happy loc din univers. Apropo de cuvântul ăla:
Reciclarea e bună pentru mediul înconjurător și pentru topuri
Piesa asta seamănă extrem de mult cu hit-ul „Happy”, de la Pharrell Williams, pe care mai mult ca sigur că-l știi mai bine ca pe „Tatăl Nostru”. De la tematica ei și până la vibe-ul de „feel good”, e incredibil cât de mult s-a inspirat Justin din cea mai de succes piesă din 2014. Bine, probabil că nu e vina lui. Sunt sigur că a venit ceva șef de la casa de discuri și i-a zis „cântă piesa asta produsă de Max Martin și o să facem împreună o tonă de bani”. De obicei cam așa merg lucrurile. Ce integritate artistică? Să curgă dolarii.
Asemănările nu se termină aici, în mod ciudat. Când Pharrell a lansat piesa în 2014, a fost ca să promoveze animația Despicable Me 2. Ăla despre minionii pe care ai ajuns să-i iubești atât de mult. Piesa lui Justin e de pe coloana sonoră a filmului „Trolls”, tot a animație, care urmează să se lanseze în toamnă. Coincidență? Nu. Nici vorbă. Și la fel ca-n cazul lui Pharrell, probabil că piesa asta o să aibă un succes enorm. Adică vine la pachet cu o animație despre niște creaturi adorabile. Extraordinar.
Cinismul moare în fața unui beat catchy
Oricât de mult aș vrea să nu-mi placă piesa, pentru că e clar o copie și e mult prea pozitivă pentru mine, tot o ascult. Am toate motivele să o urăsc, actually. E atât de comercială că ar trebui să fie lansată cu un intro în care Justin Timberlake recită un cod de bare. Nu am nimic cu Max Martin, dar e clar că nu face piese pentru că l-a lovit inspirația într-o seară frumoasă de primăvară, în timp ce stătea la geam și se uita la lună. El produce un gen de muzică după o rețetă clară: ceva să placă la toată lumea.
În plus, nu e de parcă Justin Timberlake bagă niște versuri foarte complicate. Pe bune, cred că a mers la o grădiniță și a furat primele cinci cuvinte pe care le-a văzut scrise pe pereți și apoi a decis să facă o piesă din ele. Dacă ai impresia că ai mai auzit piesa asta în trecut, stai liniștit, nu ești singurul. Sunt sigur că așa e.
Cu toate astea însă, e genul ăla de piesă care te bagă în filme ultra-pozitive. Ce o să faci când ești în mașină și intră piesa asta la radio? O să zici „ugh, ce copie după Happy”, înainte să-ți dai seama că dai din cap fără să vrei. Creierul zice nu, dar corpul zice da. Oricât de morocănos ai vrea să fii, la un moment dat tot o să dansezi pe ea. Pur și simplu nu poți opri sentimentul.
