de Marius Ghenț
Luna curentă e una dintre cele mai importante din an pentru industria cinematografică autohtonă. Trei pelicule sunt în competiție la celebrul festival de la Cannes. Pe plan local, cinefilii se pregătesc de începutul festivalului TIFF de la Cluj. Avem trei producții românești în cinematografe care rulează în mai și mai urmează să se lanseze „Bacalaureat”, cel mai nou film semnat de Cristian Mungiu. Hai să le dăm un mare like tuturor celor implicați în industrie și o urare de: Bravo, băieți!
În condițiile actuale, ai crede că România o să devină un mic focar de divertisment axat pe producțiile cinematografice. Problema e că în același timp, cinematografele din România o duc foarte prost. Când mă refer la cinematografe nu vorbesc despre sala aia întunecată din mall, care împarte chiria cu firme de popcorn, îmbrăcăminte sportivă și o un magazin de jucării chinezești. Vorbesc despre clădirea aia dărăpănată ultra-centrală care încă are pe ușă un poster cu Terminator 2.
La începutul săptămânii a apărut o știre în presa centrală din care am aflat că cinematograful Scala din București se va închide. Asta după ce s-a aflat că a fost închiriat Bisericii Iisus Speranța României, care va proiecta slujbe religioase. De la Mad Max la predica de duminică. E o schimbare destul de mare. Sindicatul Liber RomaniaFilms a trimis o scrisoare publică în care se adresează presei și ministrului culturii prin care atrage atenția asupra faptului că dacă într-adevăr va fi închis „filmul românesc nu va mai avea niciun ecran în București”. Nu-mi place cum sună asta.
Situația cinematografului din capitală nu e rar întâlnită, din păcate. Peste tot în România se închid astfel de locații importante pentru cultură. Cristi Puiu, regizorul noului film Sieranevada, a tras un semn de alarmă în privința acestui fapt în cadrul unei conferințe de presă de la Cannes. El consideră că industria cinematografică din România nu o duce foarte bine, mai ales după incendiul de la Colectiv, care a afectat direct cinematografele. Multe săli nu aveau aviz de la ISU și, în consecință, s-au închis. Din păcate, se apropie ultimul act.
Asta doar dacă nu acționăm în prezent. Trebuie să venim cu idei și soluții. Eu m-am gândit la câteva care ar putea salva cinematografele din România:
Să avem premiere de gală doar la cinematografe
Dacă tot facem atâtea filme pe an, ar trebui să le lansăm și într-un mod profi. O premieră de gală în fiecare oraș în care mai există cinematografe. Cu regizorul, producătorul, scenaristul, majoritatea actorilor și toți ăia care au luat parte la crearea filmului. Și acum avem așa ceva, da, dar se fac la mall-uri, aceste entități capitaliste care au fost și sunt în continuare responsabile pentru situația de față. Mai bine să ruleze în continuare filme de la Diseny despre o prințesă care-și pierde Air Max-urile prin pădure înainte de miezul nopții și să hrănească o populație întreagă cu junk food.
Program non-stop la toate cinematografele
Știi, eu de multe ori mă trezesc pe la ora trei noaptea, de obicei după ce termin de scris un text, cu pofta de a mă uita la un film. Dar nu am unde. Televizor nu am în casă și nici nu plănuiesc să-mi iau, iar orice film la laptop pare lipsit de importanță. E ca și cum m-aș uita la un clip pe Youtube. Doar că mai lung și cu actori cunoscuți. Dacă am avea un cinematograf cu program non-stop, care chiar există în alte țări, sunt sigur că ar fi plin de oameni la ore mai puțin ortodoxe. În plus, tinerii care ies din club ar avea un alt loc unde ar putea să o ardă la patru dimineața. Nu în fața blocului unde trezesc toți locatarii cu muzica lor oribilă de pe telefon.
Să le cumpere toți actorii și regizorii bogați
Quentin Tarantino a cumpărat și a restaurat un cinematograf din Los Angeles. A fost un fel de proiect-vis al lui, care și-a dorit întotdeauna să aibă propria lui sală în care să se uite chill la westernuri din anii 60. Când nu dă filme mega obscure, administratorii cinematografului bagă în prostie filmele lui Tarantino. Parcă toată lumea are de câștigat. Și noi ar trebui să învățăm din asta. Să se gândească actorii și regizorii bogați să le cumpere. De exemplu, Nae Caranfil ar putea lua un astfel de establishment și să dea filmul „Filantropica” 24 de ore din 24, să-l numească „Filmantropica”, și să ofere chiar și abonamente, să fie și mai absurdă toată treaba. Eu aș merge.
Mai multe lansări de videoclipuri muzicale
Toate trupele românești din underground, dar nu numai, au prostul obicei de a-și lansa videoclipurile într-un concert. Înțeleg, vrei să oferi publicului șansa să vadă noul tău opus și apoi să le mai cânți un pic. E un gest frumos dar dacă tot ești în underground, fii hipster până la capăt. Lansează clipul într-un cinematograf. Asta ar merge și la artiștii din mainstream, care ar putea să facă o întreagă noapte de apreciere pentru ei. Are un iz de exclusivitate toată treaba. Să vezi cum toate casele de discuri vor începe să bage bani în astfel de evenimente. Măcar așa mai rezistă cinematograful din punct de vedere financiar.
Kickstarter și alte site-uri de crowd funding
Dintre toate motivele pe care le-am dat în articol, cred că strângerea de fonduri pe un site de crowd funding e cel mai ok. În primul rând pentru că e foarte ușor de început o astfel de campanie. În al doilea rând, majoritatea oamenilor care plâng dispariția acestor locații o fac pe internet. Dacă tot fac gură mare, să bage mâna și la portofel. Dacă ar strânge destui bani, sigur am reuși să salvăm câteva. Nu pe toate, dar așa e în viață. Te mulțumești cu ce ai. Cred că ne-am obișnuit deja cu asta în România.
