Un puști de 14 ani și-a început propria afacere cu kituri de prim-ajutor

Câteodată ideile îți vin pornind de le cele mai nesemnificative lucruri și pot să atingă culmile succesului peste noapte.

Câteodată ideile îți vin pornind de le cele mai nesemnificative lucruri și pot să atingă culmile succesului peste noapte. Dovadă stă și Taylor Rosenthal, un puști de numai 14 ani care s-a gândit să pună tonomate cu kituri de prim-ajutor în cadrul stadioanelor și parcurilor de distracție. Rezultatul e că acum îi vin oferte din toate părțile, fiindcă multe companii vor să investească în planul său, considerându-l un start-up foarte bun. 

Inevitabil, când practici un sport te mai alegi cu câte o căzătură zdravănă care te lasă cu zgârieturi. Așa că totul a plecat de la faptul că Taylor joacă baseball și a tot văzut cum părinții, de fiecare dată când copiii lor sufereau o rană, dădeau din colț în colț, fiindcă nu găseau bandaje. Așa că a venit el cu soluția: să aducă pansamentele în imediata apropiere a celor care au nevoie. 

„În loc să aștepți pe cineva să vină să te panseze și să pierzi toată distracția, mai bine mergi la tonomat și faci totul de unul singur”, a declarat puștiul. 

Kiturile de prim-ajutor vin în diferite pachete în funcție de nevoile celor care le solicită și costă între 5 și 25 de dolari. 

Ce putem învăța de aici? Că trebuie să deschidem bine ochii și să nu ratăm nicio oportunitate pe care o putem transforma într-o idee de afacere. 

Îi puteți asculta mai sus toată povestea!

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.