de Marius Ghenț
În climatul pop actual, parcă totul e amplificat, modificat, manipulat și distorsionat. Nu într-un mod care să sune „murdar”, ci mai mult ultra-sintetic. Mă refer aici la produsul din studio, evident. Parcă toate instrumentele sunt manipulate în așa fel încât să-i dea ascultătorului o criză existențială. Nu mai știi dacă auzi o linie de bass sau sunetul pe care-l face o remorcă de gunoi când descarcă „marfa” la groapă. Chiar și vocea e modificată cu auto-tune și alte efecte, să-l ajute pe artist să lovească notele potrivite. Și să ascundă faptul că nu știe cânta, dar asta e partea a doua.
Toată această infuzie de efecte mă lasă rece. Nu mai știu ce e real și ce nu. Teoretic sună bine, dar asta e din cauza artistului sau din cauza producătorului? Nu mai ai de unde să știi. Nici măcar în concertele live, unde microfonul poate fi echipat cu un efect încorporat. La fel stă treaba și cu instrumentele. Producătorii au întors expresia „less is more” pe dos și au considerat la un moment dat că totul ar trebui să sune perfect. Adică robotic, fără nicio caracteristică umană.
Chiar și producătorul Tony Visconti, cunoscut pentru colaborarea îndelungată cu David Bowie, a declarat recent că nu ar fi surprins dacă ar afla că Adele își schimbă vocea în studio. Argumentul lui a fost că în prezent toată lumea folosește un astfel de efect, deci e posibil ca și cântăreața britanică să facă la fel. Între timp și-a retras declarația, probabil datorită amenințărilor cu moartea pe care le-a primit de la fanii ei, dar are dreptate într-un fel.
Când totul e menit să sune într-un anumit fel, prestațiile acustice dovedesc faptul că există și un alt mod de a consuma muzică. Ai nevoie doar de o voce, niște tobe și o chitară. Mă rog, instrumentele variază în funcție de artist, dar de obicei nu-s în număr foarte mare. Acolo îți mai dai seama de anumite subtilități și nuanțe din piesă. Nu e totul cizelat la milimetru. În cazul de față, chestia asta e un lucru bun.
De obicei, când auzi o piesă în versiune acustică, e cel mai probabil cântată de ceva trupă rock din anii 80. Dar adevărul e că orice bucată poate fi reconfigurată să sune de parcă a fost trasă fără instrumente electronice. În mod ciudat, chiar și muzica electronică, cu toate că acolo e mai bine să rămână în versiunea originală, din motive evidente. O bucată de techno fără efecte sună destul de banal.
Regula care ne spune că orice piesă se poate cânta și acustic se aplică și în cazul muzicii pop, care e, după cum am zis mai devreme, modificată până la punctul în care parcă e cântată de Robocop într-un Roboconcert. Ca să-ți dovedesc asta ți-am făcut și o listă cu track-uri din muzica pop care ar suna mult mai bine în versiune acustică:
1. Carlas Dreams – Sub Pielea Mea
Chiar și în versiunea originală, piesa începe cu niște acorduri de chitară acustică și continuă într-un ritm destul de lent până o dă la refren. Ascultă versiunea de mai sus și zi-mi că nu sună mai bine. Aici efectele au fost înlocuite de o trompetă care completează din golul lăsat de ele. Toboșarul s-a decis să bată pe o cutie, nu pe tobe. Și nu sună rău. Tema piesei e una destul de intimă, ceea ce o face perfectă pentru interpretarea acustică. Există un motiv pentru care baladele sunt de obicei cântate fără instrumente electronice. „Sub Pielea Mea” e o baladă. Una în stilul celor de la Carlas Dreams, da, dar tot o baladă.
2. Smiley – Insomnii
„Insomnii” nu e o piesă acustică. Cu toate că sună ca una, în mod ciudat. E și normal să existe o versiune cântată doar la chitară și voce. Poate și cu niște lumânări pe scenă, să fie complet tot set-up-ul. Eu cred că asta face Smiley când are insomnii. Cântă piese la chitară în întuneric, cu trei lumânări în jurul lui. Și apoi scoate piesele pe care le compune și face bani din ele. La urma urmei, totul e OK.
3. Orice piesă de la Taylor Swift
Taylor Swift pur și simplu are o voce perfectă pentru piese acustice. Nu e nici stridentă, nici prea ștearsă. E exact unde trebuie să fie. În plus, majoritatea pieselor ei sunt despre dragoste, relații, drame și chestii de genul. Cântăreața a venit din scena muzicii country, unde de multe ori artiștii cântă doar la o chitară și câteodată la frunză. Depinde de anotimp.
4. Drake – Hotline Bling
Drake, acest Smiley al americanilor, care o mai dă pe rap din când în când, a scos o piesă care sună de parcă e acustică, cu toate că nu e așa. Dacă ar fi după mine l-aș pune să o cânte fără instrumente, doar cu vocea, în receptor. Să-i dea un pic de autenticitate.
5. The Weeknd – I Cant Feel My Face
The Weeknd are o voce atât de genială încât ar putea fredona și „Jaga Jaga” și ar suna genial. Îmi plac influențele funk ale lui Max Martin, producătorul piesei, dar tot cred că ar merge mai bine dacă ar băga o versiune în care cântă doar The Weeknd cu un toboșar în spate care să lovească ritmul bass-ului pe o cutie. Poate o împrumută pe aia folosită de băieții de la Carlas Dreams. Toată lumea are de câștigat.
6. B.U.G. Mafia – Străzile
Dacă până acum toate piesele au fost despre iubire sau suferința cauzată din cauza iubirii, de ce să nu o dăm și pe ceva total opus? Spre exemplu, hit-ul „Străzile” de la B.U.G. Mafia. Niciodată nu mi-a plăcut piesa în mod deosebit. E OK, dar nu se compară cu celelalte compoziții arhicunoscute de la băieți. Poate ar suna mai bine în versiune acustică, înregistrată în spatele blocurilor pe la trei dimineața. Dorm vecinii, nu-ți permiți să scoți instrumentiștii la ora aia.
