Săptămâna trecută a avut loc la Cluj-Napoca ediția aniversară a primului festival de muzică electronică din România. Evenimentul Delahoya a strâns la Sala Polivalentă peste 8000 de fani în două zile. Chestia asta e destul de impresionantă, mai ales dacă ne gândim că a fost în toiul primelor meciuri din Campionatul European de Fotbal. În perioada aia încă toate țările sperau să meargă mai departe și fanii nu au început să își descarce furia pe scaunele de la terasele cafenelelor franceze. Vremuri faine.
Organizatorii au decis să sărbătorească douăzeci de ediții cu un line-up impresionant. Trupa sud-africană Die Antwoord a fost cap de afiș, alături de legenda drum and bass Andy C. Asta pe lângă o suită de trupe și artiști din România, ca Golan, Macanache, Șuie Paparude, CTC, Silent Strike sau The Model. Cu toate că-mi place fotbalul, cu un astfel de line-up, e greu să fii atent la Euro 2016.
În consecință, am decis să dau o tură la #primulfestival de muzică electronică din România, mai ales că spre deosebire de ediția anterioară, care s-a ținut în septembrie la Valea Gârbăului, anul acesta distracția s-a mutat la Sala Polivalentă. În mare parte pentru că în 2015 a plouat și după coșmarul Electric Castle de ce să mai riști? A fost o decizie inspirată, pentru că și anul acesta, cu toate că s-a schimbat data, a plouat în prostie, spre dezamăgirea participanților care au ieșit afară pentru „o gură de aer proaspăt”.
Am reușit să prind ambele zile de festival și am învățat niște lucruri importante legate de scena din România, artiștii internaționali, viitorul eventului și chestii despre siguranța personală într-o încăpere uriașă și slab iluminată. Dar să le luăm pe rând:
1. Românii nu prea sprijină artiștii autohtoni
Probabil pentru că erau la aceeași oră cu meciurile de la Campionatul European de Fotbal, sau pentru că nimeni nu vrea să ajungă la chef înainte de ora 12, dar publicul la trupele autohtone a fost destul de mic. Cumva e de așteptat ca majoritatea oamenilor să vină pentru headlineri, adică trupa aia mare din străinătate, dar diferența dintre numărul celor care au venit la primele concerte în comparație cu numărul de la capul de afiș e prea mare.
Spre exemplu, la Macanache, rapperul-caterincă și poetul derbedeu, au fost mai puțin de o mie de oameni. Când a urcat Golan pe scenă, care a avut ghinionul să înceapă fix când se dădea startul meciului dintre Franța și România, numărul a crescut un pic, dar tot nu se compară cu puhoiul de lume de la Die Antwoord, care a cântat de la unu și jumătate.
Mi-a părut foarte rău pentru artiștii din România, pentru că au rupt. Pentru mine highlight-ul a fost concertul celor de la Golan, care au adăugat un chitarist în trupă, și au dat-o în prog rock electronic. Și a mai fost un moment memorabil:
2. Saltul de pe scenă ar trebui să fie făcut doar atunci când ai un public numeros în față
Die Antwoord a fost trupa cea mai așteptată de publicul din Cluj-Napoca. Era clar că o să fie așa. Oamenii au colaborat cu mulți artiști ultra-cunoscuți și albumele lor s-au vândut foarte bine pe plan internațional. Nu-s exact ușor de digerat, mai ales de către ascultătorul de rând. Eu nu aveam speranțe foarte mari pentru ei, dar am zis să stau să văd dacă live o să bage mai bine decât pe înregistrări.
Și mă bucur că am făcut-o. La scurt timp după ce au început a doua piesă, Ninja, rapperul masculin din duo, a făcut un salt spectaculos în public. Eu cred că e important să angajezi publicul în show-ul tău încă de la început. Prin tot felul de chestii. Să-i faci să strige, să dea cu trandafiri și lenjerie intimă pe scenă, sau să-i lovești cu bazinul în sprânceană.
A mai încercat treaba asta de câteva ori. La un moment dat s-a și urcat cu picioarele peste public, pentru că de ce nu? Oricum, ideea e că băieții de la CTC nu puteau face asta la câți oameni erau prezenți la ei. S-ar fi terminat concertul în secunda în care DOC ajungea pe ciment. Apropo de accidente:
3. Întotdeauna trebuie să numeri treptele când nu vezi bine ce se întâmplă în jur
Sala Polivalentă din Cluj e o locație excelentă pentru un festival. Dar e și un loc slab iluminat și singura cale de acces pentru public e pe scările care se află în partea opusă a scenei. Din păcate, din entuziasm și încredere în sine, câștigată după mulți ani de mers pe scări, am crezut că la un moment dat am dat de ultima treaptă. Nu a fost așa.
La fel ca toți oamenii din GIF-urile alea haioase de pe internet, nu am văzut că nu s-au terminat scările unde am crezut, așa că am plonjat în față și genunchii mi-au amortizat căderea. M-am trezit cu ambele rotule transformate în salată de vinete. Tot nu m-am oprit din dansat, dar de reținut aici e că în încăperea aia iluminată doar de luminile stroboscopice de la scenă, e important să știi bine unde te afli.
4. Nu e greșit să verifici rezultatele meciurilor de fotbal în timpul set-ului de la artistul preferat
Doar pentru că muzica e prima mea iubire, nu înseamnă că nu am un pic de patriotism în mine. Și eu, la fel ca majoritatea românilor, mă uit la fotbal. Mai ales când joacă România. La un turneu final. E o chestie mai rară decât cometa aia care trece pe lângă Terra o dată la trei generații. Dar când ești la un festival de muzică și nu ai acces la un televizor, nu e greșit să verific scorul pe telefon, în timp ce-ți cântă trupa preferată. Sunt sigur că și ei erau curioși cât e scorul. Probabil trebuia să le strig în pauza dintre piese. Data viitoare.
5. Workshop-urile ar trebui să fie mai prezente pe la festivaluri
Pe lângă toate concertele unde sunetul a fost impecabil, publicul respectuos și artiștii de nota zece, ce mi-a plăcut foarte mult a fost secțiunea dedicată workshop-urilor de DJ și producție. Artiști precum Shiver, care a luat cu asalt și main stage-ul sâmbătă, sau Iv-In au explicat cum să produci o piesă sau cum să mixezi un set de succes. Publicul era destul de tânăr, ceea ce-mi dă speranțe că urmează o generație nouă de oameni interesați de muzică. Și sunt sigur că nu e un fenomen local. Probabil dacă ar avea loc mai multe workshop-uri de acest gen la festivalurile din România, lumea ar veni în prostie. La urma urmei, nu există o școală de unde poți să ieși DJ.
