de Marius Ghenț
Ediția cu numărul patru a festivalului Electric Castle a debutat ieri și toată lumea s-a gândit la o singură chestie: „Să-mi iau sau nu cizmele de cauciuc și pelerina de ploaie?”. După haosul de anul trecut, când a plouat mai rău ca-n vremea lui Noe, problemele de natură meteorologică au fost constant în mintea participanților pe parcursul primei zile. Mai ales că în Cluj a început ploaia undeva pe la ora șapte. Era clar. Vom dansa din nou în ploaie.
Din fericire, nu a fost cazul, cel puțin nu prea mult. Ploaia a căzut la modul sporadic, cu toate că în ceea ce privește intensitatea ei, dacă ar fi durat ceva mai mult eram din nou înecați în noroi. Primele semne de ploaie au venit în timpul concertului celor de la Sigur Ros, headlinerii din Islanda, care ne-au vizitat pentru prima oară. Muzica lor, o combinație de post-rock agresiv cu voce de înger castrat, merge super ok pe ploaie. Nu e deprimantă, chiar deloc, dar are o notă melancolică.
În fine, ideea e că s-a potrivit de minune un duș rece în timpul primei părți al concertului. Și apoi gata. Atât a fost. Până când au terminat deja eram uscat și pregătit pentru restul nopții. Ceea ce mă face să cred că au plănuit toată chestia asta. Adică aveau un show de lumini super profi și proiecții video complicate, pe lângă o butaforie geometrică destul de complicată. Eu cred că au controlat vremea cu instalațiile alea. Orice e posibil.
Au terminat undeva pe la miezul nopții. Eram în extaz. Cred că și restul oamenilor prezenți la main stage, care i-a inundat (he-he) de aplauze la finalul recitalului, au fost la fel de bucuroși. Din păcate, nu au băgat nimic la bis, cu toate că publicul i-a ținut într-o rugăciune serioasă timp de cel puțin cinci minute. Era de așteptat să nu mai bage o piesă, sincer să fiu. Toată producția show-ului era ca un film. Orice era în plus deja strica tot farmecul.
Fix după islandezi, am mers să văd o trupă românească cu un stil ce se potrivește cu Sigur Ros ca nuca-n perete. Dar asta e și ideea. La un festival de calitate ar trebui să ai scene cu un line-up super diversificat. Yelllow e o trupă bucureșteană care fac un electro-pop foarte ușor la ureche. Cel mai important moment al concertului a fost piesa „Do it again”, cântată împreună cu Mihai Ristea. Din păcate, membrul trupei Golan nu a fost acolo. Dar tot a sunat genial.
Lucrul care mi-a sărit în ochi în timp ce mă plimbam de la o scenă la alta a fost că perimetrul festivalului s-a umplut. Cu o zi înainte, a fost ziua 0, un fel de test-drive al festivalului. A fost un număr decent de participanți, dar nu se poate compara cu ce a fost în prima zi. Conform organizatorilor, au fost aproximativ 28.000 de oameni. Ceea ce e impresionant, având în vedere faptul că a fost într-o zi de joi și oamenii mai trebuie să și muncească.
După ce m-am mirat de ce văd prin preajmă, am luat-o frumos la minimale. Indiferent de ce muzică asculți, dacă ești la un festival, trebuie să dai o tură la scena de techno. Nimic nu te trezește din oboseală mai tare ca bass-ul din boxele Funktion One, care se tot repetă într-un loop interminabil. Cel puțin așa a băgat Paco Osuna. După un timp m-am simțit ca într-un vortex existențial de unde nu mai puteam scăpa. Când auzi același beat timp de câteva ore începi să te îndoiești de existența timpului.
Ce era super amuzat la scena RedBull e că în jur nu vedeai nimic. Era beznă. Asta e și ideea, pentru că se află în fața castelului. Iar pe castel sunt proiecții psihedelice. Lipsa de lumină accentuează feelingul. Problema e că peste tot lumea se împiedica sau răsturna băuturile altor persoane. Dar toată lumea o făcea, așa că nimeni nu se enerva. Sfatul meu e să nu te desparți de prieteni dacă mergeți la techno. O să ai mai multe șanse să găsești un ac în fânul de pe dealurile din Bonțida.
Am zis că e timpul să merg la somn la scurt timp după. Cânta deja cocoșul și nu era în ritm cu drum and bass-ul de la Boiler Stage. Adevărul e că un festival de muzică e un maraton, nu un sprint. A fost doar prima zi. Petrecerea de-abia a început. Și azi continuă cu nume ca Paul Kalkbrenner, Enter Shikari, Rusko, Legowelt, Otherside sau vestitul Argatu. Nici nu o să am timp să mă gândesc la vreme.
