de Marius Ghenț
A doua zi din Electric Castle Festival a început cu optimism. Au fost mai puțini nori pe cerul din Bonțida ca ziua anterioară și speram cu toții că pelerinele de ploaie vor rămâne în ghiozdane. Din păcate, nu a fost așa. Dacă la Sigur Ros a plouat sporadic și destul de împrăștiat, vineri seara a fost un potop în toată regula. Multe descărcări electrice la Electric Castle și anul acesta și nu mă refer la energia publicului. Diferența e că oamenii au fost mult mai pregătiți ca anul trecut. Dar până la set-ul celor de la Enter Shikari, când a început și ploaia, au fost destule momente faine. Și chiar și după. Dar să le luăm pe rând.
Primul highlight a fost concertul bucureștenilor de la Otherside. Viky Red, de care au auzit probabil în trecut, când băga în mainstream, s-a decis acum câțiva ani că vrea să cânte o muzică mult mai personală și total diferită de ce băga până atunci. Așa s-a născut Otherside, o trupă electro-pop foarte catchy, în care Viky sună ca The Weeknd din Carpați. Chiar și live, unde au rupt în fața unui public modest dar total ancorat în tripul băieților.
După show, toată lumea a mers spre main-stage, unde au intrat Enter Shikari. Sunt puține trupele cu care pot să fac gluma aia. În fine, britanicii au avut chef de muncă. Se vedea clar pe ei că și-au luat foarte în serios poziția de headlineri. De la primul acord de chitară și până la ultimul strop de ploaie, toți membri trupei erau parcă fixați pe ideea de a antrena publicul și să-l facă să uite de condițiile meteorologice, care deveneau din ce în ce mai nasoale.
Bassistul s-a aruncat în public, unde nu părea deloc deranjat de faptul că și-a uitat pelerina în fostul stat membru al Uniunii Europene. De fapt era chiar în extaz, așa cum ar trebui să fie orice membru al unei trupe de rock alternativ. Genul acesta de comunicare cu publicul are cel mai bun efect. Una e să mulțumești oamenilor că au stat în ploaie pentru concert, alta e să stai cu ei cot la cot în apă și noroi.
Concertul britanicilor s-a terminat și majoritatea s-au grăbit să-l prindă pe Argatu, tânărul din Fălticeni care a impresionat brigada Subcarpați cu stilul lui de producție. Cumva a devenit o glumă la Electric Castle piesa lui Bean. Aia cu „să plouă, să plouă”. Știi despre care vorbesc. Și dacă nu ai auzit-o tot ai văzut un meme cu refrenul. În contextul festivalului blestemat parcă de Thor, cel mai bine e să o dai pe filmul „hai să facem haz de necaz”. Ceea ce s-a și întâmplat. Oamenii nu păreau încă afectați de ploaie. Dar erau într-o migrație numeroasă spre creatorul imnului din acest an al festivalului, DJ-ul Paul Kalkbrenner.
Cam pe la a treia piesă din set-ul germanului, cel puțin așa cred, e greu să-ți dai seama când schimbă piesa într-un mix, ploaia s-a întețit. Moment în care oamenii s-au adăpostit pe la corturile din părțile laterale ale scenei. Și au continuat să danseze. Curajoșii au rezistat în fața scenei și cel mai probabil nu au regretat decizia, mai ales când a băgat „Sky and Sand”, cea mai cunoscută și apreciată piesă din repertoriul lui. Mulți au mai stat și după, ceea ce mă face să cred că publicul Electric Castle chiar apreciază un set bun, nu doar hit-urile.
Am făcut o mică pauză după Paul Kalkbrenner să mai văd ce se întâmplă pe la celelalte scene, înainte de show-ul lui Rusko, producătorul britanic cunoscut pentru piesa „Cockney Thug”. Am dat o tură și primul lucru pe care l-am observat a fost puhoiul de lume care s-a strâns la ieșire. Erau soldații căzuți la datorie. Majoritatea fără cizme sau pelerine de ploaie. Îi înțeleg, nimeni nu vrea să facă pneumonie. Sau cel puțin asta am crezut înainte să ajung la Booha Mansion.
Acoperișul, dacă pot să-l numesc așa, de la Booha Mansion e de fapt o serie de steaguri legate împreună. Nu prea poți să te adăpostești de ploaie. Scena propriu zisă e acoperită de o pânză, care, evident se umple la un moment dat de apă. Pentru a nu se desprinde de schelele din jurul pupitrului, apa aia trebuie scoasă de acolo din când în când. Problema e că apa pică exact în fața scenei. Unde sunt oameni care dansează. Cred că știi unde bat.
La un moment dat, dansatorii au văzut că nu prea puteau să se desfășoare în fața mixerului, așa că s-au retras undeva mai în spate. Mai puțin un tip, îmbrăcat doar cu o pereche de pantaloni scurți, care nu numai că nu era deranjat de temperatura scăzută, dar atunci când s-a golit pelerina, a stat fix în față, și toată apa a căzut pe el. A scos un strigăt animalic și a continuat să danseze pe ritm. El e eroul Electric Castle.
Plin de apă de ploaie pe pelerină și pe haine, pentru că vântul, am tuns-o spre casă cu gândul că mâine o să mă zbenguiesc pe „Bangarang”, „Make it Bun Dem”, „Where Are U Now” sau „Wild For The Night”. Skrillex revine în România pentru a doua oară, Deliric și Silent Strike își lansează noul album, Coma întotdeauna e la înălțime, și cu toate că Gui Boratto a anulat setul lui, din motive de sănătate, românii de la Dual Shaman, care au un set la aceeași oră, nu m-au dezamăgit niciodată. Nu uita să-ți aduci pelerina și cizmele de cauciuc. Nu fii ca eroul de la Electric Castle. Pneumonia e o boală serioasă.
