de Marius Ghenț
După două zile în care ploaia a cochetat cu participanții la Electric Castle, în a treia s-a produs inevitabilul. Și în ce hal. Stropii de ploaie erau de mărimea unui CDJ și cu toate că oamenii s-au pregătit pentru furtună, nu s-au așteptat la așa ceva. Conform unui comunicat de presă trimis de organizatori, nivelul precipitațiilor a atins valoarea de 80 de litri pe metru pătrat în câteva ore. Media pentru o lună întreagă este de 60 de l/mp. Cu alte cuvinte, a fost un potop.
Ploaia nu a ținut departe cei peste 33.000 de participanți. Din păcate, nici nu i-a lăsat să plece, dar o să ajungem și acolo imediat. Tot cheful a început cu băieții de la Dub Pistols. Trupa rezident a festivalului a avut un set antrenant și cu toate că nu-mi place în general să aud prea multe glumițe sau îndemnuri din partea solistului, o să trec cu vederea peste Barry Ashworth care are un farmec aparte când o face.
Prima trupă românească pe care am văzut-o sâmbătă a fost Coma, una dintre cele mai longevive și de succes de pe scena autohtonă. Și băieții sună mai fresh ca niciodată. Cu un album nou în pregătire, care va fi lansat în noiembrie, au venit la Cluj să-și promoveze single-ul „Cel mai frumos loc de pe pământ”. Știu că va suna ca un clișeu dar chiar a fost cel mai frumos loc de pe pământ, care mai apoi s-a transformat în noroi.
Apropo de muzică nouă, Deliric și Silent Strike și-au lansat albumul pe scena din Bonțida. Cam pe atunci a început și ploaia care nu se mai termina. La o zi după chiar și rapperul a declarat într-un live pe Facebook că niciodată nu a prins o astfel de ploaie. Apoi a mulțumit toți fanii care au stat. Și crede-mă, chiar a stat, cu toate că mulți, inclusiv eu, au mers spre main-stage, pentru că se apropia momentul mult-așteptat.
Sonny Moore, aka Skrillex, aka Skrill, aka cum-vrea-el, e pentru prima oară la un festival din România. Își merită cu adevărat titlul de headliner. Când a intrat pe scenă toată lumea s-a băgat în fața scenei principale. Ochiometric, sunt aproape sigur că au fost mai mulți oameni decât la The Prodigy. E bine că au mutat scena. Dacă era tot lângă castel, lumea s-ar fi urcat și pe turnuri să-l prindă pe DJ.
Ar fi meritat, sincer să fiu. Skrillex are un set de o oră și jumătate, în care mixează aproape 4564 de piese. Mă rog, poate nu chiar atâtea, dar sunt prea multe, și nu îți dai seama când trece de la una la cealaltă. Chestia asta în sine e o performanță, cu toate că aș fi preferat să aud ceva mai mult din fiecare piesă. Fix când mă obișnuiam cu Drake, o dădea-n Justin Bieber și tot așa. Evident, piesele erau mixate în EDM și dubstep.
Skrillex s-a urcat și pe pupitru de câteva ori și a dansat ca nebunul. Foarte bine a făcut, pentru că așa a convins și lumea să se miște. Ceea ce era necesar dacă nu voiai să dai într-o răceală cruntă. La Skrillex parcă s-au rupt și norii împreună cu noi. Dar conștientizai prezența vremii doar în momentele când făceai o pauză să merg la bar sau la toaletă. În rest, erai prea ocupat să dansezi cât te țin picioarele. Mi-au trebuit două zile să-mi revin după show-ul lui Skrillex. Și nici acum nu sunt în formă.
După show majoritatea oamenilor au plecat acasă. Ceea ce a rezultat într-o coadă infernală la autobuze și la zona de ieșire. Marea greșeală. Adică înțeleg că voiau să scape de ploaie, dar au stat aproximativ două ore în așteptare, când puteau frumos să se adăpostească și să aștepte finalul ploii la o scenă. De ce? Pentru că Skrillex a dat o trupă prin festival, la Boiler Stage și Red Bull, s-a întâlnit cu artiștii, și-a făcut poze, tot tacâmul.
Eu eram la altă scenă, pentru că așa mi-a fost norocul în viață, dar nu regret. Pentru că i-am prins pe băieții de la Dual Shaman, care fac muzică electronică/techno pentru generațiile viitoare. Sună atât de bine și de futurist încât ai crede că vin din viitor. Dar nu, sunt din Târgu Mureș. Cine ar fi grezut?
După ce au terminat setul era deja destul de devreme. Cozile de la autobuze au dispărut, oamenii erau deja la culcare, totul era liniștit. Și acoperit de apă. După noaptea asta, care a fost, fără îndoială, cea mai intensă experiență pe care am trăit-o la un festival, în mare parte datorită potopului, mă așteaptă o zi de rock. Cu Bring Me The Horizon, God is An Astronaut, Bastille și alți artiști români pe care vreau să-i văd. Ud sau uscat, nici nu contează.
