De ce mâncarea super-sănătoasă îți face respirația puturoasă

Ai început să mănânci sănătos și să mai scazi în greutate. Mănânci mai multe proteine și grăsimi și, cel mai important, alungi carbohidrații răi; corpul tău arde grăsimea încontinuu și chiar ai rezultate. Bravo!

Ai început să mănânci sănătos și să mai scazi în greutate. Mănânci mai multe proteine și grăsimi și, cel mai important, alungi carbohidrații răi; corpul tău arde grăsimea încontinuu și chiar ai rezultate. Bravo!

Dar te-ai ales cu altă problemă: mirosul odios pe care-l emană gura ta. Conform doctorului Wayne Aldredge, președintele Academiei Americane de Periodontologie, când tai din carbohidrați ca să arzi proteinele și grăsimea, te poți trezi cu un caz serios de respirație puturoasă.

Aldredge a declarat pentru Thrillist cum dieta ketogenică poate duce la o stare a organismului numită cetoză. Când consumul de carbohidrați scade sub 30 de grame pe zi, procesul ăsta face ca organismul să scape de compușii organici, cunoscuți ca cetonă, prin gură, sub forma unui miros descris adesea ca de „fructe stricate sau chiar metalic." Scârbos.

Cu alte cuvinte, o dietă cu conținut scăzut de zahăr poate fi bună pentru sănătatea ta orală pentru că există mai puține bacterii în gură. Totuși, când vine vorba de mirosuri și cetonă, gura nu e problema. Pentru că cetoza vine din profunzime - nu din gură -, iar apa de gură și bomboanele mentolate nu te vor ajuta prea tare. Vreun sfat de la doctorul Aldredge? Îi roagă pe cei care nu consumă carbohidrați să bea multă apă, să mestece frunze proaspete de mentă, chimen dulce și să ia gumă fără zahăr.

Sau poate că ar trebui să nu-ți mai pese de ce cred oamenii despre respirația ta mirositoare și să consumi alimente care te fac să te simți bine.

Urmărește VICE pe Facebook

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.