Toate lucrurile pe care nu ar mai trebui să le faci pentru artistul tău preferat

Omul e o ființă ciudată. E o chestie arhicunoscută. Să luăm, de exemplu, arhetipul fanului de muzică. Mai știi o altă creatură pe planeta asta care să iubească un străin cu tot patosul din suflețelul lui doar pentru că își face treaba? Nu cred.

de Marius Ghenț

Omul e o ființă ciudată. E o chestie arhicunoscută. Să luăm, de exemplu, arhetipul fanului de muzică. Mai știi o altă creatură pe planeta asta care să iubească un străin cu tot patosul din suflețelul lui doar pentru că își face treaba? Nu cred. Un elefant nu o să se înjosească niciodată pentru un alt elefant, care a fost binecuvântat de Dumnezeu cu niște corzi vocale extraordinare. Nu, nu știu dacă elefantul are corzi vocale sau nu, dar nu asta e ideea. 

Știu bine despre ce vorbesc. Și eu sunt un fan. Chiar hardcore. De multe ori am ajuns la concerte cu ore înainte, ca să-mi parchez fundul în fața scenei, în speranța că o picătură din transpirația chitaristului îmi va lovi sprânceana stângă. Am fugit după cântăreți pentru autografe, mi-am umplut camera cu postere, când încă se vindeau astfel de chestii, și mi-am cheltuit toți banii din colindat pe casete când eram mic. 

Înțeleg foarte bine psihologia fanaticului. O înțeleg, dar nu mi-o pot explica. Unele lucruri pur și simplu le faci din instinct. Sau pentru că așa funcționează creierul, habar nu am. Cu toate astea însă, sunt unele lucruri pe care nu le pot nici înțelege. Lucruri pe care le fac alți fani de muzică și care mă lasă total bulversat. 

O să-ți dau un exemplu, ca să înțelegi mai bine ce vreau să zic. Mai multe reviste de specialitate au relatat o întâmplare despre un om din statul american Florida, care aparent și-a schimbat numele în Kraftwerk. Ca un omagiu legal adus celebrei formații de muzică electronică din Germania. Toată chestia s-a dovedit a fi o farsă, dar multă lume a pus botul după ce omul a încărcat pe net o poză cu carnetul lui de conducere, pe care scria clar „Kraftwerk” în locul unde trebuia să apară numele lui oficial. 

Întâmplarea asta m-a făcut să mă gândesc la toate tâmpeniile pe care le poate face un om pentru artistul preferat. Și mi-am amintit o tonă de astfel de incidente. De dragul umanității în general, treburile astea ar trebui să înceteze. Pentru că oricât de mult am aprecia artiștii, sunt oameni la fel ca noi, nu zeități moderne care au nevoie de jertfa noastră pe un altar imaginar. 

Dacă și tu ești un fan înrăit la fel ca mine și nu știi exact unde trebuie să tragi linia înainte să o dai în penibil, ți-am făcut o listă cu lucrurile pe care nu ar trebui să le faci pentru artistul tău preferat. Cu speranța că nu te încadrezi la nicio categorie: 

1. Nu are rost să-ți schimbi numele dat de bieții tăi părinți 

Da, tipul din Florida nu și-a schimbat numele în Kraftwerk, dar sunt sigur că există în lume cel puțin trei oameni cu numele Kraftwerk. Pentru că așa merg lucrurile pe scara evoluției. E o prostie să-ți schimbi numele din buletin. În primul rând pentru că ține o groază de timp. Ai văzut cozile de la evidența populației? Mai mult, asta chiar nu dovedește faptul că ești cel mai mare fan. Și de obicei chestiile astea extreme se fac pentru a convinge niște străini că iubirea ta pentru un artist e unică. Dar nu e. Apropo de numele din buletin:

2. Nu-ți mai boteza plozii Eminem sau Rihanna

O practică mult mai răspândită printre oamenii care nu cred că e suficient să cumpere albumul pentru a-i dovedi străinului devotamentul lor e să-și numească plozii după artistul preferat. Exemplele sunt numeroase. Asta mă îngrijorează. Pentru că pruncul chiar nu are nicio vină. Dar el va trebui să răspundă la catalog când profesoara întreabă „Eminem e prezent? Please stand up, please stand up.” Gluma aia o să-i terorizeze copilăria. 

3. Fără tatuaje

Chiar nu trebuie să-ți distrugi corpul cu un tatuaj în care apare Justin Bieber semi-dezbrăcat pe un pat în formă de inimă. Știi ce poți să faci? Cumpără-ți un tricou cu artistul preferat. Așa știe toată lumea pe ce muzică dai din cap și dacă te-ai plictisit de el poți întotdeauna să nu-l mai porți. În schimb tatuajul e pentru totdeauna. În plus, dacă după o vreme nu mai asculți artistul respectiv? Gusturile se schimbă, tatuajele rămân. 

4. Nu căuta în gunoaiele vedetelor pop

Aici deja intrăm în teritoriul stalkerilor. Persoanele alea care apar la știri din când în când pentru că au fost prinse căutând tampoane folosite în coșurile de gunoi ale vedetelor pop. Știu, sună incredibil, dar crede-mă, chestiile astea se întâmplă. Un alt motiv să credem că suntem într-adevăr civilizați. 

5. Nu mai cheltui o avere pe un vinil rar sau orice alt obiect de colecție 

În tinerețea mea obișnuiam să colecționez viniluri. Asta până când mi-am dat seama că ajungeam încet dar sigur în faliment. E fain dacă ești fan Prince și ai o eșarfă pe care a purtat-o în timpul turneului Numaicontează din anii 80. Dar dacă ai cheltuit leafa pe șase luni ca să o poți înrăma în sufrageria/dormitorul din garsoniera ta, ai pierdut ideea. 

6. Nu mai amenința artistul că-ți faci naiba știe ce dacă nu se întâlnește cu tine 

Dacă te-ai gândit vreodată să-ți bați joc de propriul corp dacă o vedetă nu se întâlnește cu tine, închide acum calculatorul și caută ajutor. 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.