Cum să renunți încet, dar sigur la dependența de Pokemon Go

Fie că utilizatorul a copilărit sau nu cu serialul, e distractiv să te plimbi prin oraș și să ai impresia că faci ceva important. Dacă ajungi „să-i prinzi pe toți” ești superior tuturor celorlalți jucători. E un fel de Jocurile Olimpice pentru cei care sunt prea puțin interesați de performanța sportivă și mai mult cu gândul la supremație în spațiul virtual.

de Marius Ghenț 

Pokemon Go e un joc dedicat utilizatorilor de smartphone-uri cu sistemele de operare iOS și Android care a devenit într-un timp foarte scurt un fenomen global. Ideea e simplă: Scoți telefonul din buzunar, intri în aplicație și o iei la drum prin oraș în căutare de pokemoni. Pe care-i prinzi mai apoi și ajungi să te duelezi cu alți pokemoni într-o arenă virtuală. De obicei rețetele simple sunt cele mai de succes. 

Și treaba asta chiar a prins. Parcă în fiecare zi auzim o nouă întâmplare în care un jucător de Pokemon Go a intrat într-un cimitir la trei noaptea în căutare de creaturi virtuale. Sau pe proprietatea privată a statului. Ceea ce nu e neapărat vina jucătorilor. Mai mult al celor care au dezvoltat aplicația, cu toate că și omul care o folosește ar trebui să fie mai atent pe unde merge să nu se trezească într-un poligon. 

În plus, jocul creează dependență. Fie că utilizatorul a copilărit sau nu cu serialul, e distractiv să te plimbi prin oraș și să ai impresia că faci ceva important. Dacă ajungi „să-i prinzi pe toți” ești superior tuturor celorlalți jucători. E un fel de Jocurile Olimpice pentru cei care sunt prea puțin interesați de performanța sportivă și mai mult cu gândul la supremație în spațiul virtual. 

Problema e că ai nevoie de mult timp să ajungi să colecționezi un grup solid de pokemoni. Sunt ore întregi petrecute pe drum, în care ai putea să faci lucruri mai importante, cum ar fi să lucrezi la un proiect personal sau să-ți bagi în seamă prietenii care te tot cheamă la o terasă. Oamenii au devenit atât de obsedați de joc încât ajung să fie implicați și în accidente rutiere, pentru că nu-s atenți la volan sau la trecerile de pietoni. 

Dacă ești unul dintre acei oameni care au prins febra Pokemon Go și simți că pierzi încet contactul cu realitatea, stai liniștit, există pași prin care poți renunța la dependență. Ți-am făcut și un ghid ca să scapi de nevoia de a accesa în fiecare zi aplicația:

1. Șterge-ți aplicația din telefon

Primul pas în drumul spre renunțarea la dependența de Pokemon Go e și cel mai greu. Și evident. Trebuie să-ți ștergi aplicația din telefon. Știu că pare mai ușor decât e, dar e singurul mod prin care poți cu adevărat să faci o schimbare. O să fie greu când o să-ți dai seama că vei renunța la toată gașca ta de pokemoni, pe care i-ai prins după ore întregi de cutreierat orașul, cu doar câteva tap-uri, dar viața merge mai departe. Chiar și fără Pikachu. 

2. Descoperă alte jocuri cu sau fără pokemoni 

După ce ai scăpat de aplicație, e timpul să umpli golul cu niște alternative mai puțin dăunătoare. Da, știu că o să ți se pară un șoc dar trebuie să știi faptul că mai sunt și alte jocuri în afară de Pokemon Go. Care nu te scot din casă. Și pe care le poți utiliza și de pe smartphone. Nu ai nevoie de Pokemon Go. Ai jocuri de strategie, puzzle-uri, aventură, tăiat de fructe, aruncatul păsărilor spre purceluși, cam tot ce ți-ai putea imagina. E timpul să move on.

3. Convinge-te că nu mai ești în gimnaziu 

Cu toate că ai început și alte jocuri o să fii tentat să revii la Pokemon Go. Nu-i nimic, se întâmplă treaba asta în drumul spre recuperare. Dar trebuie să fii puternic și să nu lași un simplu impuls de moment să-ți strice toată munca pe care ai făcut-o până acum. Când simți că vrei să o tai în căutarea unor creaturi virtuale, mai bine amintește-ți că nu mai ești în gimnaziu și că ai scăpat de febra pokemonilor acum multă vreme. Nu are rost să te întorci la ei. Nu trebuie să-i prinzi pe toți. Încearcă să înțelegi asta. Dacă nu poți, atunci ai și alte alternative: 

4. Încearcă să renunți o lună la smartphone

Dacă nu reușești să scapi de starea de sevraj și începi să vezi pokemoni acolo unde sunt de fapt pisici și veverițe, îți recomand o tactică mult mai drastică: să renunți complet la smartphone. Nu îți zic că trebuie să te muți într-o peșteră, cu toate că nu ar strica, dar măcar câteva săptămâni să nu ai conexiune la internet pe telefonul tău. Pare greu de crezut, dar încă se găsesc pe piață telefoane cu care poți doar să faci apeluri sau să trimiți SMS-uri. Nu trebuie să-ți arunci iPhone-ul în gunoi. Pune-l într-un loc sigur până crezi că ești pregătit să te întorci la un dispozitiv cu un App Store preinstalat. 

5. Apucă-te de jogging  

Chestia faină la Pokemon Go e că forța jucătorii să iasă din casă. Dacă voiai să prinzi cât mai mulți pokemoni trebuia să faci un efort fizic. Ei bine, probabil că ai rămas și cu obiceiul de a ieși din casă mai des, pe care acum trebuie să-l înlocuiești cu ceva. Aici ai mai multe opțiuni, de la plimbatul animalului de casă și până la o simplă călătorie cotidiană prin locațiile alea din oraș unde nu prea mergi, dar eu îți recomand jogging-ul. Adică să te apuci de alergat. La final nu o să ai pokemoni în buzunar, dar o să fii mult mai sănătos. 

6. Uită-te la Jocurile Olimpice și vezi dacă poți memora toți medaliații cu aur

Dacă tot ai nevoie de ceva ce să-ți stimuleze creierul, în loc să-i „prinzi pe toți”, mai bine încearcă să înveți pe de rost numele tuturor sportivilor de la Jocurile Olimpice care au câștigat o medalie de aur. Sunt sportivi din toate colțurile lumii, ceea ce înseamnă că mulți au nume la fel de ciudate ca pokemonii. Adio Charmander, salut Chakvetadze.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.