de Marius Ghenț
Documentarele despre muzică sunt geniale. Majoritatea dintre ele. Chiar și alea nasoale merită urmărite, dacă ești obsedat de muzică și vrei să știi toată povestea. Mai ales dacă e despre un singur artist sau o singură trupă. Nu prea mă interesează cum se pune cap la cap o scenă la un concert. Dar un documentar făcut fain despre obsesiile unui artist și viața lui personală, atunci da, merită văzut.
Anul acesta au tot apărut documentare sau filme făcute despre un muzician. În ceea ce privește filmele inspirate din viețile artiștilor, în 2016 a apărut Miles Ahead, despre o perioadă nasoală din viața lui Miles Davis. E bun, dar cumva pune prea mult accent pe ficțiune și nu prezintă povestea într-un mod veridic. La fel stă treaba și cu Nina, un film despre cântăreața Nina Simone, care a fost criticat de rudele ei care sunt încă în viață.
Adevărul e că e foarte greu să faci un film care să prezinte exact ce s-a întâmplat în viața unui artist. În documentare, totul e mult mai transparent. Nu e doar opinia regizorului. Ai mai mulți oameni care vorbesc despre subiect. Poți să-ți faci o părere mult mai obiectivă și să tragi tu concluziile. În consecință, documentarele despre artiști sunt mult mai importante din punct de vedere calitativ și informativ decât filmele despre muzică, unde acțiunea de obicei e exagerată.
În 2016, au apărut mai multe documentare care merită menționate. De la Michael Jacksons Journey From Motown to Off The Wall, care prezintă evoluția lui Michael Jackson până la lansarea primului album care chiar l-a propulsat în pop-ul și mainstream-ul american, și până la The Art of Organized Noise, despre producătorii importanți din Atlanta, care au ajutat direct succesul unor nume arhicunoscute ca Outkast sau Ceelo Green. A apărut chiar și un documentar despre muzicienii lui Muddy Waters și Howling Wolf, care niciodată nu au ajuns în atenția publicului.
Ideea e că se fac din ce în ce mai multe documentare despre muzică și despre anumite aspecte mai puțin discutate din această artă. Există, fără îndoială, un interes general legat de poveștile din spatele unor albume sau concerte sau orice ți-ai putea imagina că are legătură cu muzica. E destul de clară treaba asta dacă ne uităm la numărul de documentare lansate în ultimii ani.
În contextul actual, mă întreb de ce nu sunt mai multe documentare despre artiștii din România. Mai apare din când în când ceva despre muzicienii de acum multă vreme, dar de obicei sunt făcute de televiziuni, care nu prea se pricep la asta. Și e păcat. Eu aș vrea să văd mai multe documentare despre cum era industria muzicală când 3 Sud Est era la putere, sau despre scandalurile celor de la Paraziții cu CNA-ul. Mă rog, sunt o tonă de subiecte din industria muzicală românească care ar merita investigate. Uite și de ce:
1. Tot ce știm noi despre artiști e un simulacru promovat de casele de discuri
Și aici nu mă refer doar la imaginile din interiorul CD-ului. Aici mă refer la tot ce înseamnă imaginea artistului. Ai crede că în 2016, când un artist își poate pune viața pe display cu ajutorul platformelor de social media, e foarte ușor să cunoști exact personalitatea și viața artistului tău preferat, dar să știi că nu e așa. Tot ceea ce vezi tu pe Facebook, Instagram sau Snapchat sunt poze alese de PR-ul casei de discuri, care se ocupă cu așa ceva. Desigur, sunt și artiști care chiar încarcă poze făcute de ei, și care chiar vor să-și share-uiască viața pe Facebook, dar sunt și mulți care nu o fac. De obicei ăia care sunt foarte faimoși. Adică exact oamenii care au o viață interesantă.
2. Sunt multe subiecte interesante
Cum am zis și în introducere, există o tonă de chestii pe care aș vrea să le văd într-un documentar despre industria muzicală din România. Fac pariu că sunt mai mulți muzicieni care au fost uitați în timp, cu povești interesante, pe care le cunosc doar rudele și prietenii apropiați. E păcat. Aș vrea să aflu și detalii despre primele case de discuri care au apărut după căderea comunismului, când era Vestul Sălbatic în absolut orice industrie din România. Cum își promovau artiștii? Cum îi găseau? Și tot felul de alte întrebări.
De fapt, gândește-te la toate documentarele care au apărut despre artiștii străini și imaginează-ți că erau despre români. Ai prins ideea.
3. O să apreciezi mai mult munca pe care o fac artiștii din România
De obicei oamenii au o idee destul de nasoală despre muzica din România. Că nu are substanță, că e o copie după ce auzim prin străinătate, versurile-s praf și tot felul de alte păreri mai mult sau mai puțin fondate. Indiferent de gusturile tale muzicale, trebuie să înțelegi că oamenii ăștia lucrează foarte mult. Dar nu ai avea de unde să știi asta, pentru că atunci când se urcă pe scenă sunt machiați, îmbrăcați în haine de firmă și gata să te facă pe tine să te simți bine.
Dacă ai vedea un documentar despre ce se întâmplă în backstage, cum e viața în turneu, când trebuie să stai luni întregi pe microbuz ca să-ți câștigi pâinea, ore interminabile la studio, când te lasă inspirația și ești pe punctul de a avea o cădere nervoasă, sigur ți-ai schimba părere despre ei. Chiar dacă nu-ți place noul hit de la Delia, o să o respecți după ce vezi cât de mult lucrează.
