de Marius Ghenț
Weekendul trecut, Frank Ocean, artistul care a lansat acum patru ani excelentul album Channel Orange, s-a trezit din hibernare și a scos pe piață două proiecte noi. Era și timpul. Primul material, un album-video numit Endless, a fost lansat exclusiv pe Apple Music vineri, împreună cu promisiunea că va mai urma un album în weekend. Ceea ce s-a și întâmplat, când a apărut și Blonde, un material mult mai bine „lucrat” decât Endless, care s-a dovedit a fi un aperitiv înainte de felul principal.
Blonde a venit la pachet și cu o revistă intitulată „Boys Don t Cry”. Aparent Frank Ocean vrea să fie și redactor-șef. Au apărut mai multe magazine în Chicago, New York, Londra și Los Angeles, unde fanii cântărețului de RnB puteau să-și ridice revista, care era gratuită și cu trei coperți diferite, în care era inclus și un CD cu albumul Blonde. Din păcate, în pachet nu era și un pliculeț de șampon. Păcat.
În interiorul revistei e și un editorial semnat de Frank Ocean, în care vorbește despre conceptul din spatele albumelor și obsesia lui pentru mașini, o conversație între el și Lil B, o colecție de poze de la artistul contemporan Tom Sachs, mai multe ilustrații, un eseu scris de Tyler, The Creator și o poezie semnată de Kanye West, în care vorbește despre McDonalds. Mai exact, despre cartofii prăjiți de la McDonalds.
Sincer să fiu, cine nu ar scrie o poezie dedicată cartofilor prăjiți de la McDonalds? Sunt delicioși. Cu toate că poate nu multă lume ar fi făcut-o din unghiul lui Kanye. Mai exact, rapperul povestește despre cum celelalte produse de la restaurantul fast-food sunt geloase pe cartofii prăjiți. Mai puțin plăcinta de mere. Pentru că e dulce. Te-ai prins? Kanye e un romantic.
Adevărul e că după ce am citit poezia lui mi-am dat seama că aș vrea să văd mai multe scrieri de la rapper. Cine știe? Poate o să scoată un volum întreg de poezii dedicate mai multor lanțuri de fast-food. Câte un capitol pentru fiecare. Orice e posibil. Și dacă te uiți la cariera lui de până acum, ai realiza faptul că ar fi un poet genial. Uite și de ce:
1. Nu e prima oară când a scris o poezie
Kanye West a apărut la emisiunea Def Jam Poetry în 2004, 2005 și 2006, unde a recitat trei poezii pe care le-a compus chiar el. Și sunt chiar foarte faine. Cu mesaje sociale importante, nu o descriere suprarealistă a părerii unei plăcinte de mere în legătură cu mirosul cartofilor prăjiți de la McDonalds. Cu toate că e entertaining, sunt două chestii total diferite. Eu aș vrea să văd mai multe poezii despre chestii cu adevărat importante, dar nah, nici muzica pe care o făcea în 2005 nu prea mai are vreo legătură cu ce scoate în prezent.
2. Un rapper e tot un fel de poet
Treaba asta e arhicunoscută. Rapperul e un poet. Unul care folosește microfonul, nu stiloul, dar cu un rezultat asemănător. Majoritatea versurilor din piesele lor sunt scrise în rime și dacă le-ai citit fără să auzi un beat în spate, ai crede că e o formă mai agresivă de poezie. Pentru că înjurături. Dar dacă scoți chestia asta rămâi cu o poezie de stradă, vorba lui Uzzi. O poezie de stradă, despre cei ca ei.
3. Tipul e creativ
Pe lângă faptul că e unul dintre cei mai cunoscuți rapperi din lume, Kanye West e și un designer destul de bun. Asta dacă ne uităm la numerele mari pe care le-a înregistrat linia lui vestimentară Yeezy Season 1, 2 și 3, dar mai ales perechile de încălțăminte, care și acum sunt la mare căutare. Fie că e vorba de modelele lansate împreună cu Nike, care ajung și până la zeci de mii de dolari pe site-urile de licitație on-line, sau cele produse în colaborare cu Adidas Originals, dacă Kanye se decide să lucreze la un sneaker, cel mai probabil se va vinde ca pâinea caldă.
4. A trecut prin multe eșecuri în dragoste, deci probabil are surse de inspirație
Tot albumul 808s and Heartbreaks e despre suferința lui din dragoste. Vezi, e un om ca noi toți. Unul cu probleme mari de narcisism, dar tot are probleme comune. În fine, ideea e că de multe ori Kanye a vorbit despre probleme personale în fața presei. De cele mai multe ori fără să se gândească înainte la ce urmează să spună, dar ăsta e și motivul pentru care-l iubim. E un tip sentimental, care pune la suflet orice, ceea ce se potrivește cu profilul unui poet. Și datorită faptului că a trecut prin dezamăgiri la capitolul ăsta, sunt sigur că ar avea multe de trecut pe foaie.
5. Poezia lui despre cartofii prăjiți e o metaforă extraordinară
Orice poezie poate fi interpretată subiectiv de către cititor. În ceea ce mă privește, eu cred că Kanye West a încercat să exprime o metaforă despre societatea în care trăim în opusul lui literar. Să-ți explic și de ce. Cartofii prăjiți, pentru el, reprezintă majoritatea, pentru că-s mulți, în timp ce cheeseburger-ul și shake-ul, care s-au aliat să-i detroneze, reprezintă minoritatea care s-a săturat de status quo-ul impus de dominarea cartofilor. Toată lumea era geloasă pe puterea lor, evident. Mai puțin plăcinta de mere, care era dulce. Adică o metaforă pentru naivitate. Remember: Nu fii o plăcintă de mere, fii un cheeseburger și pune-ți constant întrebări despre puterea cartofilor prăjiți.












































