de Dana Iordache
Plictisit deja după o vacanță lungă de trei luni în care ai trecut pe un alt fus orar și ai făcut maraton de seriale, e normal să fii entuziasmat că începe școala.
Cel puțin asta se întâmpla la mine. Nu-mi place mai deloc rutina și simțeam nevoia de o schimbare odată cu încheierea verii. Asta până vedeam noul manual de matematică și deja mă gândeam cu regret la zilele în care încă nu băgaseră litere în ecuații. Dar ce să faci, te adaptai, iar în cazul meu, cu doi părinți profesori, nu prea aveam de ales.
Prima zi era mereu la fel: începea cu ceremonia de deschidere și se încheia cu un suc sau o bere după ore în barul în care îmi făceam veacul atunci când chiuleam. Și dacă tot a început anul școlar, am zis să-mi amintesc cum se derula marele eveniment când eram în liceu. Mă gândesc că și la voi era la fel:
1. Trezitul de la ora 8
După ce o vară întreagă adormeam odată cu răsăritul și mă trezeam după-amiaza (în termenii mamei mele, „nu făceam nimic cu viața mea”), sunetul alarmei din prima zi era la fel de încântător ca bormașina vecinului, care se găsește în cele mai nepotrivite momente să-și redecoreze apartamentul. Partea bună e că aveam hainele deja pregătite cu o seară înainte, fiindcă, dacă am învățat ceva din clasele I-IV, e că hainele noi sunt rezervate începuturilor de an școlar. Încă mai am un instinct pavlovian care se activează și mă trimite la cumpărături de fiecare dată când încep să pice frunzele.
2. Alesul buchetului de flori
Mereu pe ultima sută de metri, ieșeam în grabă din casă, dar fără să uit banii de flori, un lucru esențial. Nu puteam să nu contribui și eu la grădina care se forma în casa dirigintei după prima zi. Știu asta pentru că abia îmi mai găseam părinții printre buchetele de flori din apartament când mă întorceam. Cum am zis mai sus, erau și ei profesori. Nu știu alții cum sunt, dar eu nu mă stresam prea tare. Aveam colegi care zici că veneau cu flori la nuntă. Dar știi cât o să țină minte profesorii tăi cine, ce flori a dat? Nici măcar o secundă. Totuși, încearcă să nu-l alegi pe cel mai nașpa, că poate te trezești scos la tablă în prima săptămână.
3. Întâlnirea cu gașca de colegi
Dacă și tu vii dintr-un oraș mic, știi că ai cel puțin o persoană cu care pleci de acasă. Eu mă întâlneam cu o colega care stătea în blocul de lângă și care își lua mereu o marjă de eroare când îmi spunea când să cobor, fiindcă întârziam. Obicei prost, pe care încă n-am reușit să mi-l corectez 100%. Pe drum, mai agățam câțiva colegi. Ne reluaserăm ritualul, deci era clar: oficial, începuse școala. Discuțiile noastre erau destul de timide, asta până spărgea unul gheața și ne spunea câte prostii a făcut el la mare. Și-apoi ne luam la întrecere să vedem care a trăit cel mai periculos vara aia. Deși „periculos” pe atunci înseamna că ai reușit să-i fentezi pe ai tăi să nu se prindă că ai exagerat cu berile într-o seară.
4. Ceremonia de deschidere
Lucrurile amuzante de la ceremonia de deschidere sunt fix alea care n-au nicio legătură cu ce se întâmplă acolo. Să fim serioși, profesorii ar putea spune același discurs în fiecare an și nu s-ar prinde nimeni. Hm, poate chiar fac asta.
În schimb, ceremonia de deschidere e un bun prilej de a-i analiza pe ceilalți: tot timpul se găsește o tipă care a confundat clubul cu școala sau altul care și-a făcut o schimbare de look nereușită, deși în capul lui are impresia că e cool. Țin minte că mereu se formau grupulețe de câte trei-patru persoane și râdeam pe înfundate, fiindcă totul devine mai amuzant când ți se spune să faci liniște, știicezic?
4. Discursul dirigintei
Turul primei zilei de școală se încheia cu mersul în clasă, momentul în care diriginta ne dicta orarul, iar noi ne rugam ca ora de sport să fie pusă cât mai convenabil ca să mai prindem și noi o oră de somn sau de hoinărit prin oraș. :))) Mereu ne spunea și temele pe care urma să (nu) le abordăm la orele de dirigenție. Diriga mea a fost de română, așa că nu-i prea greu să-ți imaginezi ce se întâmpla la ele. Știam cu toții că n-o să le facem, dar era un pact nespus.
Totodată, pe parcursul verii se schimbau multe: se formau sau se destrămau prietenii, pe care puteai să le observi ușor dacă te uitai la mutările care aveau loc în clasă. Și eu am trecut prin asta: în clasa a X-a am stat o vară întreagă certată cu colega mea, așa că la începutul anului îmi doream să stau cât mai departe de ea. Ne-am împăcat apoi, dar n-am mai stat niciodată în aceeași bancă. Cu toate astea, noua mea colegă de atunci a devenit prietena mea cea mai bună și suntem „într-o relație” de 8 ani. Tot răul spre bine, știți cum se zice!
5. Ritualica ieșire de după prima zi
După ce detaliile tehnice au puse la punct și, teoretic, știam deja ce o să ne aștepte, era cazul să mergem să ne relaxăm. Unii dintre noi știam că următoarele câteva ore o să ni le petrecem la povești în pub-ul în care mergeam de obicei când n-aveam chef de școală. Așa că îi încercam să-i corupem și pe ceilalți. Astea era cea mai tare parte zilei, fiindcă pierdeam noțiunea timpului și, pentru un moment, deveneam cei mai buni prieteni, care descopereau că nu erau atât de diferiți unii de alții. Pentru o clipă, chiar părea că suntem o „clasă unită”: unul mai timid reușea să se integreze, altul mai cu gura mare devenea pentru o clipă „la fel ca restul” și tot așa. Partea bună e că suntem câțiva care am rămas prieteni și ne întâlnim și-n ziua de azi. :)
Pentru voi cum arăta prima zi de școală?
