de Marius Ghenț
Nu știu dacă ai observat sau nu dar cam de aproximativ un an, marile magazine de îmbrăcăminte au început să vândă tricouri cu trupe. Fie că vorbim de un logo printat pe piept sau coperta unui album arhicunoscut, pe toate le găsești la mall. Da, aceste magazine super bogate au lăsat la o parte țoalele copiate de la casele de modă și s-au decis să profite de pe urma artiștilor. Și de cele mai multe ori nici nu recompensează artistul pentru faptul că se folosesc de el.
Cel mai bun exemplu e ce s-a întâmplat săptămâna trecută cu Laura Jane Grace, liderul formației Against Me, care a aflat că Topshop vinde o geacă de piele pe care apare numele trupei ei. Și mai și costă 700 de dolari din care ea, evident, nu vede nici măcar un procentaj. Asta în ciuda faptului că ea deține drepturile de autor pentru marca înregistrată „Against Me”. La scurt timp după treaba asta, geaca a dispărut de pe site-ul oficial al magazinului. Greu a fost?
Și mai sunt și alte magazine care fac treaba asta. Acum o lună am văzut un tricou cu Snoop Dogg într-un magazin super cunoscut care se află și pe piața din România. Alte trupe, precum Metallica, Ramones, The Clash sau Slayer sunt în aceeași situație. Habar nu am dacă toate și-au dat acordul pentru comercializarea acestor tricouri, dar și dacă ar fi așa, sunt sigur că nu le place, dar o fac pentru că e o sursă de venit în plus.
Spre exemplu, anul trecut, Kendell Jenner, una dintre cele 32 de femei Kardashian, a purtat un tricou cu Slayer în timp ce lua interviuri pe covorul roșu la ceva gală de premiere. Gary Holt, chitaristul formației, a văzut toată treaba asta și a remarcat alegerea ei vestimentară. Așa că s-a decis să-i răspundă într-un mod cât se poate de evident. Cu un tricou propriu, pe care scria „Kill The Kardashians”. Toată faza e super haioasă.
Dar lăsând gluma la o partea, trendul ăsta trebuie să dispară. Cât mai repede. Nimeni nu are de câștigat din treaba asta. Uite și de ce:
1. Artiștii sunt supărați
Când un artist semnează cu o casă de discuri nu știe tot timpul ce face cu exactitate. Probabil crede că semnează ca să-i scoată albumul și să-l promoveze pe la televiziuni. Așa e, dar mai sunt și alte condiții pentru care primește un avans frumos în cont. Spre exemplu, el își vinde drepturile de autor pentru orice articol de îmbrăcăminte cu tot ceea ce înseamnă identitatea trupei. Probabil că nu știe asta și se trezește că vede un tricou cu trupa lui într-un magazin pe care-l urăște. Se întâmplă. Dar nu are ce face. A semnat. Ghinion.
2. Fanii artiștilor sunt și mai supărați
De cele mai multe ori oamenii care cumpără tricourile respective habar nu au că poartă un articol de îmbrăcăminte de la o trupă. Lor le plac doar design-ul tricoului. Ceea ce nu-i un lucru rău în sine, dar atunci când vezi pe cineva că poartă un tricou cu formația ta preferată și nici nu știu asta, te superi pentru că asta e reacția naturală când vezi un poser. Nu e ok să porți un tricou cu un mesaj dacă habar nu ai ce înseamnă. Dacă eu aș cumpăra niște pantaloni cu semne japoneze pe ei și aș merge în Japonia, o să fiu luat la mișto. Sunt conștient de asta. Oamenii care dau bani pe un tricou cu Metallica dar nici nu știu că e o trupă merită același tip de tratament.
3. E împotriva ideologiei muzicale a unor trupe
The Clash e o trupă punk care a luptat pentru drepturile omului și împotriva comercialismului. De fapt toate trupele punk au avut agenda asta. De aceea e super ciudat să vezi cum imaginea lor e folosită pentru consum în prostie. E ca și cum Cristi Borcea ar promova un brand de prezervative. Pur și simplu nu e natural. Dacă Joe Strummer, solistul trupei, ar mai fi în viață, cel mai probabil ar fi împotriva acestui mod de a profita după munca unor oameni care sunt în mod evident împotriva ideologiei din spatele comercialismului.
4. Umflă prețurile tricourilor cu trupe
Eu nu sunt obișnuit să dau o sumă astronomică pe un tricou. Mai ales dacă e de la artistul meu preferat. Pentru că toată producția e in-house. Ei se ocupă de tot ce înseamnă crearea acestor tricouri. Și niciodată nu vor umfla prețurile pentru că știu că se adresează unui public de nișă. În schimb, magazinele nu au un target anume. Ele vor să vând orice oricui. Asta înseamnă că vor pune ce prețuri vor ei pe mafra lor. Își permit. Și datorită faptului că multă lume se ghiează mai mult după brand, nu după produs. E trist.
