Am vrut să învăț cum să detectez mincinoșii din România mai bine decât în serialul „Lie to me”

Probabil c-ai auzit sau poate chiar ai urmărit serialul Lie to Me, celebru pentru cum știa Dr. Cal Lightman să detecteze minciunile și mincinoșii. Ar fi tare să poți face asta în viața de zi cu zi, să funcționezi ca un fel de Factual, dar pe persoană fizică, și să te prinzi din trei grimase și două vorbe măcar de minciunile aruncate în direct de Ponta, Dragnea sau Tăriceanu. Doar că am înțeles dintr-o carte care mi-a picat în mână, scrisă de psihologul american Paul Ekman, despre autenticitatea emoțiilor de pe fețele noastre, că treaba asta nu este chiar la îndemâna oricui a cules frânturi de psihologie de prin cotloanele internetului. E plin netul de junk science și de mituri comportamentale.

Cine nu ar vrea să devină un mic detector sau detectiv de minciuni în relațiile cu ceilalți. Dar chiar poți să faci asta?

Am vrut să aflu dacă și în România există specialiști în decriptarea mimicii faciale, așa că am pornit în demersul ăsta profund sceptică, cu ideea că nu există rețete sau tipare de comportament, pe care dacă le depistezi, îți garantează că știi să separi minciuna de adevăr. Natura umană e mai abilă decât îți închipui și mult mai vicleană decât și-o doresc schematizările.

În SUA, a devenit tradiție ca agenți FBI sau CIA, după ce ies din sistem, să explice publicului mici trucuri despre cum să detectezi mai ușor înșelătoriile. La noi cine ar fi calificat să țină cursuri pe tema asta și cine sunt oamenii care se preocupă cu adevărat să le și urmeze?

Citește și: Un profesor care studiază minciuna spune că mințim la greu tot timpul

Suntem o specie de mincinoși  

Până să-ți explic ce înseamnă analiza comportamentului și cum poți depista un comportament simulat, un prim pas ar fi să înțelegi care sunt conotațiile pe care le transmite minciuna, ca fenomen social. Oamenii mint cu adevărat și mint îngrozitor de mult.

Nu știu cui i-a trecut prin cap să facă o frecvență a minciunilor pe cap de locuitor al planetei, dar iată concluzia:

„O persoană obișnuită minte de trei ori pe parcursul a zece minute de conversație și este mințită de aproximativ două sute de ori pe zi'', îmi explică psihologul specilizat în securitate națională, Iris Gogorici.

Mințim prin omisiune, mințim inofensiv, din politețe, să ne cosmetizăm experiențele de viață sau să părem mai interesanți, mințim ca să nu ne rănim partenerii sau să ascundem fapte reprobabile, specia umană minte de îngheață apele, iar tertipul ăsta a devenit și o formă de reglaj social. Mințim chiar și în discuții fără miză. Pur și simplu, din obișnuință.

Dacă pe o axă a onestității, un pol ar fi reprezentat de astfel de stratageme ale minciunii în comunicarea interpersonală, la polul opus, știința spune că microexpresiile faciale ar fi niște indicatori ai autenticității în comportamentul nostru. Trebuie să știi că o microexpresie este o reacție involuntară a mușchilor feței care trădează un tip de emoție în interacțiunile pe care le ai cu ceilalți.

Cele șapte emoții fundamentale ale omului sunt: mânia, frica, bucuria, uimirea, dezgustul, disprețul și tristețea. În analiza comportamentului, asta e partea aia de psihologie de bază pe care, dacă n-o știi, ești prostul care n-o să treacă niciodată clasa.

Neuroștiința spune că oamenii, indiferent de cultura și mediul în care trăiesc, inițial, reacționează automat la stimuli, iar rezultatul ar fi apariția expresiilor faciale. Abia dup-aia, cortexul procesează informația, o rumegă și, în urma acelui proces de gândire, încerci să maschezi sau nu semnalele primelor emoții.

De la observația asta, confirmată de numeroase studii făcute de Paul Ekman, a pornit aventura analizei comportamentului uman.

Ca să înțelegi mai bine, îți dau un exemplu: de pildă, dacă cineva se împiedică pe stradă și cade, s-ar putea să te bușească râsul. Asta ar fi prima reacție. Ulterior, creierul procesează informația, îți apar în minte reperele morale sau convențiile sociale care te împing să îți maschezi râsul cu o formă de tristețe. Ideea e că prima reacție e cea autentică, a doua reprezintă un comportament simulat.

Cu microexpresiile n-o să afli niciodată ce zace, cu adevărat, în mintea omului din fața ta

Acum, că ai înțeles care este baza analizei comportamentului simulat, o să mă întorc în România. Poate nu-ți vine să crezi, dar avem tot mai mulți oameni interesați de domeniul ăsta, oameni care vin mai ales din domeniul privat. Ei învață de la foști ofițeri din servicii secrete sau psihologi specializați în securitate națională, care organizează cursuri pentru corporații, bancheri sau simpli curioși.

„Când discutăm despre analiza comportamentală, avem în vedere șase canale de comunicare: fața, corpul, vocea, stilul verbal, conținutul verbal și fiziologia. Fața sau expresiile faciale reprezintă o bucățică din toată povestea. Ele au prins mai ușor la public, probabil, din pricina serialului Lie to me. Sună așa, super-exciting. În fapt, doar cu microexpresiile nu prea ai ce să faci, în analiza comportamentului unui om. Microexpersiile sunt un indiciu. Îți trebuie alte două-trei indicii, pe minimum alte două canale de comunicare. Dacă eu văd o microexpresie, emit o ipoteză referitoare la cauza pentru care a apărut acea expresie. Ca să pot să lucrez pe acea ipoteză, trebuie să mai am măcar două indicii, pe alte canale de comunicare", explică Iris Gogorici.

Serialul Lie to Me, care a rulat în SUA timp de doi ani, până în 2011, a avut o audiență uriașă, pentru că dezvăluia publicului cum ajută microexpresiile la detectarea minciunii. Inițial, Paul Ekman a fost consultat de către scenariști pentru a păstra acuratețea științifică în film, după care psihologul s-a restras, făcând precizări pe blogul său referitoare la ce e junk comercial și ce e observație științifică în film.

„Ca o expresie facială să fie autentică, trebuie să respecte niște criterii, niște mușchi de pe față trebuie activați. Dacă acei mușchi nu sunt activați, expresia nu e autentică. Dacă ea nu are un timing corespunzător, dacă nu apare și dispare într-un interval de timp anume, iarăși, nu e autentică. Dacă durează mai mult de maximum trei-cinci secunde, atunci îți pui problema că e un fake", spune Gogorici.

Chiar dacă „se vede pe fața ta", să știi că (încă) nu te-a prins cu minciuna     

Expresiile astea faciale pot fi utile ca să arate ce gândește persoana cu adevărat. Dacă tu simulezi un comportament calm, dar mușchii feței trădează neliniște, asta reprezintă un indiciu că ai putea ascunde ceva sau că o anumită discuție îți provoacă un disconfort.

Dar ce trebuie subliniat, în toată povestea asta, e că nu există o microexpresie a minciunii, ci doar unele ale neliniștii, ale stresului sau disconfortului, care pot fi considerate indicatori de înșelătorie. Microexpresiile singure, fără coroborarea altor indicii din comportamentul verbal și non-verbal al persoanei, nu înseamnă nimic.

Citește și: Sfaturi de la un polițist sub acoperire, un avocat și o dominatoare despre cum să minți ca un profesionist

În plus, durata foarte scurtă a microexpresiilor îi obligă pe specialiști să le analizeze cu ajutorul softurilor și al înregistrărilor video. Desigur, serviciile secrete au astfel de softuri, dar în viața reală, e aproape imposibil să te concentrezi, într-o conversație, pe mișcările foarte fine ale mușchilor și să înregistrezi, ca un seismograf, toate tensiunile faciale ca pe niște și indicatori de înșelăciune.

Cine spune că detectează minciuna doar cu ajutorul microexpresiilor este, la rândul său, un diletant mincinos.

Microexpresiile au limite la fel de mari precum poligraful.

Cum poți să ajungi să fii spion sau jucător bun de poker

Să-ți mai explic o chestie: știința asta a analizei comportamentului uman pleacă de la premise evoluționiste. Darwin a fost primul care a remarcat, la nivel empiric, că expresiile generate de emoții sunt universale, după care studiile n-au făcut decât să confirme ce remarcase el. Dacă ai impresia despre tine că ești un tip cu un comportament unic și original, impredictibil pentru psihologi, află că te înșeli amarnic. Indiferent cât de mult ai simula, tot te încadrezi în niște tipare (patternuri) comportamentale.

Suntem, cumva, ca niște pinguini care conviețuiesc în grupuri, cu comportamente asemănătoare, primii pe scara evolutivă, dar sub nicio formă perfecți.

În fine, o să mă întrebi ce e așa tare în toată povestea asta.  

În primul rând, dacă înveți tipare de comportament, o să ajungi să te înțelegi mai ușor pe tine.

Apoi, cu cât te cunoști mai bine, cu atât vei reuși să-ți controlezi reacțiile mai bine. Sau, mai tare, să controlezi ceea ce transmiți în comunicarea cu ceilalți: doar mesajele pe care le vrei tu. Cei care reușesc să depisteze mai ușor un comportament simulat simulează, la rândul lor, foarte ușor. Este un fel de joc al actorilor cu practică în viața reală.

Ăsta e și motivul pentru care „ofițerii operativi" ar putea să primească Oscarul în rolurile astea. Mă refer la spioni, la jucători profesioniști de poker sau la investigatori.

Cursurile pentru începători asta și presupun, înveți să faci pe detectivul:

- înveți ce înseamnă indicatorii de înșelătorie;

- înțelegi tiparele de comportament;

- faci jocuri de rol și analizezi cine minte și cine spune adevărul;

- înveți primele reguli ale interogatoriului, ca să scoți informații de la partener, fără ca el să-și dea seama;

- înveți primele trucuri ale persuasiunii.

Un studiu făcut de Paul Ekman și Maureen O'Sullivan a arătat că doar agentii secreți reușesc să detecteze minciunile cu o rată de succes mai mare decât șansa. Dacă și-au perfecționat abilitățile la locul de muncă, de ce n-ar face și niște bani din asta?

Sunt arhitect și vreau să învăț să depistez minciuni

Psihologul și trainerul Leliana Pârvulescu, foștii ofițeri operativi SRI, Paul Herinean și Ciprian Bujor dețin, separat, firme care organizează astfel de cursuri. Corporațiile, care au departamentele lor proprii de investigații, băncile, firmele de asigurări, specialiștii în recrutări, angajații din departamentele antifraudă, avocații sunt principalii actori interesați de astfel de cursuri. Pe lângă ei, se mai înscriu la cursuri și simpli curioși, cum am fost eu.

Am întâlnit la cursul ținut de Leliana Pârvulescu absolvenți de psihologie, preocupați de domeniu, polițiști, angajați în aeroporturi, un psiholog specializat în recrutări, un psiholog judiciar și chiar un arhitect. Partea practică, cea mai atractivă, presupune, între altele, analiza microexpresiilor unor figuri de politicieni celebri, fie români sau externi. Bill Clinton cu al său: „I did not have sexual relations with that woman" a devenit material didactic de analizat pentru începători.

Toți trainerii îți vor spune că analiza comportamentală susține că omul, în momente de disconfort psihic, are sau poate avea anumite comportamente înșelătoare care te fac să gândești că persoana respectivă ascunde ceva. Studiile științifice atrag, însă, atenția că semnele non-verbale reprezintă mai degrabă niște semnale de alarmă care te atenționează că subiectele din discuție i-au generat acelei persoane astfel de reacții, care ar trebui investigate mai mult.

Ba chiar, istoria arată că erorile în rândul anchetelor, au dus la tragedii. Este cazul Soniei Cacy, care timp de 25 de ani, în închisoare, a încercat să-și dovedească nevinovăția, din cauza unor prejudecăți și raționamente pripite.

Câteva tipsuri despre cum să-ți dai seama că cineva te minte

Printre cei mai frecvenți indicatorii de înșelătorie se numără tertipul de a invoca religia: „Jur pe Biblie că nu am făcut asta" pentru a susține mai apăsat un punct de vedere. Neconcordanța între comportamentul verbal și cel non-verbal este un alt indicator demn de luat în seamă. De pildă, când Bill Clinton, în celebra conferință de presă, declara că nu a făcut sex cu Monica Lewinski, mimica lui facială exprima contrariul.

Dacă eviți contactul vizual înseamnă că minți. Fals. De fapt, o persoană care minte va susține contactul vizual mai mult decât normal, ca să te inducă în eroare.

Logica argumentelor este o altă poveste pe care să o ai în vedere, poate cea mai importantă din analiză. De exemplu, dacă cineva începe să-ți povestească o întâmplare super bogată în detalii nesemnificative, s-ar putea ca omul ăla să te mintă.

După ce înveți la cursuri fii atent la astfel de semne ale comportamentului non-verbal sau verbal, urmează jocurile de rol. La partea asta, trebuie să spui, în fața cursanților, povești mai mult sau mai puțin romanțate, timp în care îți este analizat comportamentul. Aici sunt apreciate, deopotrivă, talentele mincinosului și al detectorilor de minciuni. Un mic paradox, nu?

Când am intrat la cursul ăsta eram ușor paranoică pentru că trebuia să-mi analizez gesturi de care, înainte, nu eram conștientă și pe care n-aș fi dat doi lei. Apoi, am ieșit mai relaxată ca niciodată. Hei, și dacă mă prinzi cu minciuna, ce? Doar mincinoșii profesioniști pot prinde mai ușor alți mincinoși. E un fel de joc. Un joc care, pentru alții, poate avea mize enorme.

Citește și alte chestii despre mincinoși:
Cei mai mari mincinoși sunt bărbații singuri și femeile măritate
Am întrebat oamenii care sunt cele mai mari minciuni spuse la angajare
Cum te prinzi că statisticile sunt minciuni