7 elevi pleacă la concursul de creativitate „Odyssey of the Mind”

Dimneața noastră a fost una specială astăzi, fiindcă s-a lăsat nu doar cu muzică, ci și cu un moment extraordinar trăit de grup de elevi care ne vor reprezenta la „Odyssey of the Mind”, o competiție care se desfășoară lângă Minsk, în Belarus. Cei șapte elevi de la Colegiul Național „Ion Creangă” ne-au povestit într-un mail povestea lor și au venit în studio să ceară ajutor pentru realizarea visului lor.   

„E un concurs internațional de creativitate prin care elevii sunt puși să unească într-o manieră creativă toate formele de artă: adică se unesc pictura cu arta plastică sau actoria cu matematica și fizica.”, ne-a spus Ionuț Alexandru Stănescu, unul din membrii echipei.

După un proiect făcut pe ultima sută de metri (îi înțelegem, toți am fost acolo), echipa „Peacock Mantis Shrimp” a câștigat în ianuarie locul întâi la etapa națională la secțiunea de artistică și s-au calificat la etapa europeană. Însă, pentru a ajunge acolo aveau nevoie de 4.400 de euro și, oricât de mult au încercat, lupta lor părea pierdută, fiindcă vineri, 17 martie, era ultima zi de înscriere.

Din fericire, unul dintre reprezentanții UniCredit Bank le-a ascultat povestea, a intrat în direct și le-a transformat visul în realitate. UniCredit Bank are o platformă de educație, „Academia minților creative”, care are ca obiectiv susținerea antreprenoriatului creativ și a oamenilor cu idei creative care vor să schimbe țara. 

Iată că atunci când crezi cu adevărat, minunile se întâmplă! Pe chipul copiilor au apărut lacrimi de fericire. N-ai cum să rămâi rece la un astfel de moment, așa că vă invităm să-l urmăriți mai jos:

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.