Randi ne-a obișnuit deja cu explorarea poetică a universului iubirii, disecând iubirea prin versurile sale, ca un chirurg precis. De curând, artistul a lansat piesa „Inimi”, prin care speră că va inspira și încuraja ascultătorii să creadă în iubire.
Piesa celebrează iubirea, vorbind despre căutarea constantă a jumătății și despre unirea unor lumi diferite: masculin și feminin.
„”Inimi”, noua mea piesă, este despre căutarea și găsirea iubirii, cel mai frumos sentiment dintre toate. Piesa vorbește despre un ideal, despre două jumătăți perfecte, despre două suflete rătăcite care se regăsesc departe de lume și de tot ceea ce trece ca un anotimp, într-un loc unde iubirea transcede timpul. Sper că cei care ascultă piesa vor recâștiga încrederea în iubire și vor visa la o lume mai bună.”, a spus Randi.
Dacă vrei să asculți live noul său single, stai cu urechile pe Kiss FM, pentru că Randi vine vineri la „Râzi cu Rusu și Andrei”!











































