Smartfriend

De la actor la dansator! Kit Harington a arătat lumii întregi dansul cu care își înveselește bebelușul

Kit Harington și Rose Leslie au devenit părinți în urmă cu șase luni și se pare că le place la nebunie noul rol.

În urmă cu șase luni, actorii din „Game of Thrones”, Kit Harington și Rose Leslie au primit rolul vieții lor. Cel de părinți! Actorul, în vârstă de 34 de ani, a fost invitat recent la The Tonight Show, unde gazda Jimmy Fallon l-a rugat să vorbească despre viața de tătic.

Și trebuie să recunoaștem că răspunsul lui ne-a înveselit și pe noi! După ce a fost întrebat ce este dispus să facă pentru a-și înveseli copilul, actorul a răspuns: „Aș face orice. Cred că Rose este părintele pe care pare să-l respecte și să-l iubească, în ea găsește siguranță, și eu pare că mă aflu acolo doar pentru distracție. Știi la ce mă refer? Și nici măcar nu e un divertisment foarte bun”.

Actorul nu s-a oprit aici și a dezvăluit că dansează pentru fiul său. Și pentru că i-a ridicat mingea la fileu, Jimmy Fallon i-a cerut să fie puțin mai specific. „Obișnuiam să fiu un dansator bun, dar îl pun în scaunelul lui și îi place să dansez pe Beatles. Dar îi place doar dacă fac multe mișcări exagerate. Acum, am aflat de unde vine „dansul tatălui””, a mai spus acesta.

Și după ce a încercat să explice mișcările, a hotărât să facă o mică demonstrație, în direct, la TV. „Dar acum îmi dau seama că mă voi întoarce pe ringul de dans și voi dansa așa, am pierdut în totalitate vechile mișcări. Și apoi, în viitor, știu că o râdă de mine pe tema asta. Și îi voi spune: „Este numai vina ta””, a adăugat râzând.

Kit Harington pare că e simte extrem de bine în rolul de tătic, pe care îl ia foarte în serios. Luna trecută, el a vorbit pentru Access Hollywood și despre cum vede el viața de părinte. 

„Cred că lucrul care mă surprinde cel mai mult la paternitate este că acum sunteți o unitate, voi trei. Și aceasta este o nouă dinamică pe care trebuie să o găsiți”, a mărturisit el.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.