Gucci ar putea fi foarte bine tipul ăla de business cu un extraordinar succes pornit de-o familie. Până într-un punct și e așa. Și într-o perioadă un pic haotică a cinematografiei, în care sunt băgate sute de milioane de dolari în remake-uri și reciclat subiecte vechi și în care Netflix, Disney, HBO și Apple se bat în streaming și împins mii de ore de conținut pe piață, era firesc să fie exploatate subiectele care țin de povești reale, dar sfârșesc romanțate. Așa e cazul și cu House of Gucci.
Gucci e, în esență, un brand care și-a sărbătorit în 2021 centenarul oficial. Deși afacerea a fost pusă pe picioare undeva la începutul anilor 1900, anul oficial de fondare e 1921. Fondatorul are și-un nume superb: Guccio Gucci. Nu-i afli povestea din film, ci mai degrabă ce s-a întâmplat de pe la începutul anilor ‘70 până spre mijlocul anilor ‘90. În centrul atenției sunt trei persoane: Maurizio Gucci (jucat de Adam Driver) – fiul lui Rodolfo Gucci (jucat de Jeremy Irons) –, Patrizia Reggiani (jucată de Lady Gaga) și Aldo Gucci (jucat de Al Pacino). Da, sunt mulți Gucci. Mic moment pentru toți românii: apare și Mădălina Ghenea care o interpretează pe Sophia Loren. Este, totodată, un film despre putere, bani și cine reușește să rămână în picioare la final. Spoiler din realitate: Maurizio nu-i ăla. Nici Patrizia. Nici Aldo. Ah, scuze: nimeni! Dar rămâne povestea.
Înainte de poveste e bine să știi și că filmul ăsta e un produs marca Ridley Scott. Poate numele lui nu-ți spune multe – și e mai bine așa –, dar dacă-ți zice, ei bine, nu-i chiar ca ce-a mai făcut până acum. În orice caz, taberele cinefililor s-au împărțit în două odată cu premiera filmului: Ridley Scott este cel mai bine cunoscut pentru munca din nișa SF, cu clasicele lungmetraje Alien și Blade Runner. Însă munca lui în industrie acoperă mult mai mult decât atât. Regizorul a explorat genuri precum buddy crime cu Thelma & Louise, drama istorică cu Gladiator, horrorul psihologic cu Hannibal și crima biografică cu American Gangster, iar cel mai recent proiect al lui se încadrează aproape perfect în ultima categorie. Mă rog, se încadrează pe coordonatele astea.
Pe scurt, House of Gucci spune povestea de iubire cu final tragic dintre Patrizia Reggiani si Maurizio Gucci, într-un stil clasic italian, dar ecranizat într-o manieră politically correct specific hollywoodiană. Acest fragment din istoria reală a casei de modă Gucci este stilizat și prezentat dintr-un unghi glamour, dramatizat și ușor teatral, în special din cauza accentelor italiene forțate (dacă reziști primei ore, e posibil să te obișnuiești până la final). Totodată, filmul este rețeta perfectă pentru pasionatele de modă, un cocktail ușor de savurat pentru clienții fideli ai brandului, aspiranții industriei de lux sau simpli curioși de povești istorice controversate.
Stai, cum?! Tipul ăla dubios din House of Gucci e Jared Leto?
Okay, cu Adam Driver, Al Pacino, Lady Gaga și Jeremy Irons e clar. Știi ce vezi, știi dacă-ți plac sau nu. Surpriza – cel puțin pentru mine – a fost Jared Leto. E și actor, face și muzică, dar – Doamne! – cum e în House of Gucci. Îl interpretează pe Paolo Gucci, un tip care ar putea fi foarte bine un nea Stelică drojdier, iar Leto este, la propriu, transformat total. Merită filmul fie și doar ca să urmărești personajul ăsta. Dar să revin un pic la poveste.
Maurizio se îndrăgostește de Patrizia, ea vrea banii și faima lui, are și un plan pentru asta, tatăl lui nu-i de acord și uite cum ești aruncat într-o deosebită poveste cu romantism numai bun de Crăciun. Și mult espresso pe parcurs, că atât par să fi înțeles scenariștii despre ce înseamnă să fii italian. Aldo e șeful Gucci în sensul c-a făcut din businessul de altfel rural și toscan un început de imperiu global în fashion – visează să cucerească Japonia. Pot spune că, în cazul lui Maurizio, Adam Driver oferă o performanță cât de cât deosebită, îl umanizează, iar schimbările surprinzătoare de putere dintre el și Gaga, cât și nepotrivirea evidentă dintre cei doi, nu fac decât ca relația lor să fie și mai convingătoare.
Nu lipsește pe parcursul filmului Paolo, un tip care se visează designer, dar este el însuși cel mult o caricatură. Totuși, este rolul pentru care Jared Leto pare că s-a născut, un personaj caricaturizat, plângăcios și patetic, lipsit de profunzime, iar Salma Hayek fură fiecare scenă în rolul clarvăzătoarei Pina.
Toți acești oameni, cei din familia Gucci, sunt aruncați într-o cursă pentru putere deținută de doi oameni: Rodolfo și Aldo, fiii fondatorului. Războiul începe când Patrizia, o străină la început umilă, se căsătorește cu tânărul Maurizio, și victoria nu există. E doar un război care pentru fiecare în parte înseamnă finalul după un șir destul de lung de evenimente care duc la trădare, decadență, răzbunare și, în cele din urmă, crimă.
Lady Gaga iese în evidență, dacă nu ții cont de accentul ei vag italian, dar mai degrabă est-european. Ea oferă o portretizare feminină puternică, autoritatea feminină fiind, de fapt, cea care menține acțiunea filmului pe tot parcursul scenariului. Iată și cum industria de film de la Hollywood devine din ce în ce mai vocală în schimbarea status quoului de gen, iar femeia fatală devine acum personajul principal.
Pentru că e vorba de modă, merită menționat și că aspectul costumelor din film este, deloc surprinzător, extrem de complex, pentru că scenariul acoperă două decenii care surprind moda anilor ‘70, ‘80 și ‘90, cu siluetele, culorile și tendințele specifice fiecărei perioade, definite de designerul Janty Yates. Gaga a schimbat nu mai puțin de 54 de ținute pe parcursul filmului. Și mie tot mi-a rămas în minte ce zice Aldo la un moment dat, ca răspuns pentru Patrizia când ea se teme că fake-urile vor distruge brandul. Unchiul, ceva mai trecut prin viață, îi spune că oricât de mult ar fi copiat Gucci, tot ei au the real stuff. Da, mai poți reține câteva replici, așa, interesante, dacă tot dedici peste două ore și jumătate acestui film.
Dacă faci parte din categoria oamenilor care au văzut cam tot ce există în nișa cinematografică despre modă, House of Gucci cu siguranță e pentru tine. În schimb, dacă ești un fan al producțiilor clasice ale lui Ridley Scott și te aștepți la un crime story de calitate, s-ar putea să părăsești sala de cinema destul de plictisit. Nu este nici pentru cei care se consideră cinefili. Ca să nu mai zic de coloana sonoră care pare ceva ce aș aduna eu într-o oră de stat pe Spotify și combinat muzici americane cu europene, de jale, de dor, de drag, de iubire și de răzbunare. Din punct de vedere cinematografic filmul e salvat din când în când de câte o secvență frumoasă. Și ai ocazia sa îți vindeci un pic dorul de Italia, dacă-l ai.
Rămășițele casei Gucci acum când niciun membru al ei nu mai are treabă cu brandul
Dacă ești fanul afacerilor de familie, Gucci nu mai e de mult asta. A pornit ca atare, dar de la mijlocul anilor ‘90 a devenit o entitate făra suflet, doar un nume care, firesc, încă face miliarde. Ai însă ocazia, spre căderea dinastiei Gucci, să-l descoperi un pic pe Tom Ford, un designer venit din Texas să dea de pământ cu brandul și să-l refacă din bucăți. Reușește. Poate și de-aia e acum unul dintre cei mai apreciați designeri.
Personal, povestea nu m-a urmărit după ce am părăsit sala de cinema, așa cum a făcut-o, de exemplu, A Star is Born în 2018, dar a reușit să o poziționeze pe Lady Gaga într-un rol care i-a scos în evidență latura unei femei cu răni profunde, împinsă de vanitate, gelozie și lăcomie să își depășească propriile limite, iar, în final, capabilă să ucidă. Interpretarea ei a fost fascinantă și plină de subtilități surprinzătoare, demnă de o veritabilă Lady Gucci.
Finalul filmului, că tot ziceam de crimă, vine cu condamnări la închisoare. În 1995, Maurizio a fost victima unui complot care a distrus moștenirea familiei de la bază – mă rog, nu doar asta, dar a contribuit semnificativ. Asasinarea lui a dus la o anchetă uriaşă, iar după o investigaţie fără rezultat timp de doi ani, un anonim le-a dezvăluit poliţiştilor o nouă pistă care a dus spre dezvăluirea asasinatului comandat de Patrizia. Astfel, în 1998, ea a fost condamnată la 29 de ani de închisoare.
Fiicele ei Alessandra şi Allegra au cerut ulterior reducerea pedepsei, iar Patrizia a obţinut o reducere de trei ani, în 2000. În acelaşi an a încercat să se sinucidă în închisoare – spânzurare cu un şiret de pantof, dar a fost salvată. A fost eliberată în 2016, la 68 de ani, după executarea a 18 ani din pedeapsă, redusă pentru bună purtare. De ceilalți ce să mai zic: au murit rând pe rând, fie în sărăcie, fie de boli și bătrânețe. Dar, sigur, numele Gucci n-a dispărut, și nu mă refer doar la fashion aici.
Lansarea House of Gucci a lui Ridley Scott a supărat câțiva membri ai familiei Gucci, inclusiv pe celebra Patrizia. Nu doar că acum e liberă, dar din 2017 și primește aproape un milion de euro anual din averea fostului soţ. Odată cu filmul a declarat că este convinsă că nimeni din familia lor nu a iubit mai profund decât ea. Profund şi fatal, pentru că legendara crimă pe care a recunoscut-o ulterior, săvârşită din răzbunare şi gelozie, după ce Maurizio a părăsit-o pentru o femeie mai tânără, a fost un subiect care a șocat lumea modei la acea vreme. Mă rog, n-avea cum să fie un film care să nu deranjeze. Mai ales că au trecut ceva ani de la evenimente și acum oamenii și le aduc aminte diferite.
Deși nu se ridică la așteptările criticilor și la nivelul potențialului său, House of Gucci este un mix de accente care depind de perspectiva fiecărui spectator. În timp ce unii consideră că Scott a transformat o poveste cu potențial de crime extins într-o telenovelă și alții se așteptau la un film mai sobru, cu un ton elegant, moștenirea familiei Gucci cu siguranță lasă în urmă o poveste cu high end. Pune-l la categoria de „filme despre modă” și, dacă te duci să-l vezi, ia-ți suficient popcorn.
