Cool Stuff

Cât de bine sună muzica asta? „Encanto”, animația Disney a cărei coloană sonoră a depășit-o pe Adele în topuri

Disney a lansat o nouă animație-hit, „Encanto”, iar lumea a devenit instant vrăjită de coloana ei sonoră.

Filmul urmărește povestea unei familii extraordinare - Madrigal - care trăiește izolată în munții din Columbia, într-o casă magică pe nume Encanto.

Vraja locuinței a binecuvântat fiecare membru al familiei cu daruri speciale și unice - de la abilitatea de a vorbi cu animalele, la cea în care cineva are o forță fantastică - mai puțin pe tânăra Mirabel. Ea ajunge să afle că magia din jurul casei este posibil să fie în pericol, așa că are sentimentul că este singura care poate face ceva în această privință. 

Vei păși într-o lume absolut fantastică și ultra colorată, unde personajele centrale îți vor deveni prieteni, dar, mai ales, te vor fascina cu melodiile lor. 


Coloana sonoră a filmului „Encanto” a devenit primul soundtrack care a ajuns pe locul I în topul Billboard 200, din 2019, când un alt film Disney, „Frozen II”, a reușit o astfel de performanță. Ce să mai, muzica animației a fost atât de îndrăgită la nivel global, încât a reușit să o detroneze pe Adele, care a stat în fruntea clasamentului timp de șase săptămâni, cu noul ei album „30.”


Cele mai populare piese din desen sunt „We Don't Talk About Bruno” și „Surface Pressure”, iar videoclipul primei are peste 65 de milioane de vizualizări pe YouTube. 


„Encanto” este al șaselea film de animație care a ajuns pe locul I în Billboard, după ce topul a început să-și publice statisticile cu regularitate. Celelalte desene sunt: 

  • „Curious George” (lansat în 2006)
  • „The Lion King” (lansat în 1994)
  • „Pocahontas” (lansat în 1995)
  • „Frozen” (lansat în 2014)
  • „Frozen II” (lansat în 2019)

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.