Cool Stuff

Serialul „Prințul din Bel-Air” revine într-o nouă versiune, mai dură și mai întunecată

Comedia cu care am crescut în anii '90 revine, dar cu alți actori și adaptată vremurilor în care trăim.

Unul dintre cele mai iubite seriale din anii '90, „Prințul din Bel-Air” va fi readus la viață, iar acum are și un trailer din care am aflat mai multe despre această nouă producție. 

Will Smith este și el implicat în proiect, în rolul de producător, dar personajul său va fi interpretat de actorul Jabari Banks.

Acțiunea serialului se va desfășura în prezent, fiecare episod va avea o oră, iar povestea nu va fi chiar atât de ușoară și amuzantă ca cea din serialul original, ci va avea o tentă ceva mai dramatică și întunecată.

În trailer vedem că se trage cu arma, că poliția face niște arestări, iar viața lui Will este amenințată serios de niște personaje cu adevărat periculoase.

Noul serial se bazează pe ideea regizorului Morgan Cooper, care a creat în urmă cu câțiva ani un trailer fals pentru un serial în care „Prințul din Bel-Air” era adus în realitatea anului 2019. El s-a viralizat și i-a atras atenția lui Will Smith, care s-a implicat în acest proiect și a ajutat ca el să se transforme în realitate. 

Serialul va avea premiera pe platforma Peacock, pe 13 februarie


Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.