Cool Stuff

Frumusețea nu este cea mai importantă. Bella Hadid recunoaște că pe Instagram totul „arată bine”, în timp ce vorbește deschis despre propria depresie

Bella Hadid vorbește onest despre propria sănătate mintală.

Modelul în vârstă de 25 de ani a acordat un interviu celor de la SJ. Magazine, în cadrul seriei „My Monday Morning”, unde a povestit cum lupta ei pentru un psihic bun și echilibrat este de multe ori „chinuitoare și debilitantă.”

Întrebată care este secretul ei în ceea ce privește outfit-urile pe care și le alege, Bella a explicat că nu a mai lucrat cu un stilist de doi ani, deoarece a fost „într-un loc ciudat din punct de vedere mental.”


„A fost foarte complicat pentru mine să ies din casă și să-mi pun cap la cap un outfit, mai ales când eram anxioasă din cauza paparazzilor care stăteau în fața locuinței mele.” Partea bună este că modelul a învățat să-și gestioneze mare parte din aceste stări, așa că acum își îmbrățișează propriul stil și se îmbrăcă în moduri care o fac fericită.

„În ultimul an, a fost foarte important pentru mine să înțeleg că dacă oamenii vorbesc de stilul meu, fie că-l plac, fie că nu, treaba asta nu contează, deoarece este stilul meu. Când plec de acasă dimineața mă gândesc - mă face treaba asta fericită? Mă simt bine și sunt confortabilă îmbrăcată așa?”

Fata frumoasă care plânge public

Apropo de procesul ei de vindecare, în noiembrie, Hadid a postat o serie de poze pe Instagram în care apare plângând. „Aveam episoade depresive, iar când mama sau doctorul mă întrebau cum sunt, în loc să le răspund la mesaj, le trimiteam o poză. Era cel mai ușor lucru pe care puteam să-l fac la acea vreme, deoarece nu am fost niciodată capabilă să explic ceea ce simțeam. Avem dureri psihice fantastice și nu știam de ce. Asta s-a întâmplat în ultimii trei ani.

Motivul pentru care am postat acele imagini a fost pentru că mi-am dorit ca oamenii care simțeau și ei la fel, să știe că e OK să se simtă așa. Chiar dacă totul pare frumos pe Instagram, la final de zi, suntem toți la fel. Faptul că mi-am spus adevărul m-a făcut să mă simt bine, plus că la un moment dat, nu am mai putut să postez poze frumoase. Trecusem peste etapa asta”, a povestit modelul.


În ceea ce privește starea ei psihică din prezent, Hadid a mărturisit că se simte mult mai bine, dar recunoaște faptul că este un proces în care trebuie să se ocupe de ea zilnic. „Am zile bune, iar azi este una dintre ele. Ceața mintală s-a mai ridicat, nu mă simt depresivă și nu am atât de multă anxietate cum am de obicei. Dar mâine aș putea să mă trezesc și să fiu la polul opus. De asta mă simt atât de copleșită.”

Modelul este de părere că vulnerabilitatea și împărtășirea acestor stări cu cei din jur au un impact pozitiv, deoarece așa vei afla că nu ești singur. „Plimbarea și faptul că-mi aduc aminte că sunt atât de mulți oameni care trec prin stări asemănătoare, mă fac să mă simt mai bine. Nu știu dacă oamenii își doresc asta pe Instagram, dar e ok. Nu trebuie să fiu mereu pe Instagram. Cred că realul este noul real, iar asta este important pentru mine acum”, a concluzionat tânăra.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.