Kiss Music News

În noul clip Harry Styles dă o petrecere în pijamale, „Late Night Talking”

Gurile rele spun că videoclipul sugerează că piesa este despre o orgie.

În noul videoclip, Harry Styles abia dacă reușește să doarmă un pic. În clipul pentru cel mai recent single de pe noul album, Harry apare în pijamale în timp ce prin patul său trec mai multe persoane. 

 „Late Night Talking” e o adevărată petrecere în pijamale, dar e clar că e vorba despre nopți petrecute altfel decât vorbind cu capul pe pernă și dormind. 

Gurile rele spun că e vorba despre orgiile care au loc în turneele artistului. Dar cine ascultă de gurile rele?  

Harry apare în clip călătorind prin mai multe locuri și de fiecare dată e fie în pijamale, fie în alt pat, indiferent dacă se află pe o scenă sau într-o galerie de artă sau pe o stradă aglomerată. 

Clipul pentru „Late Night Talking” i-a oferit lui Harry ocazia de a mai colabora o dată cu regizorii Bradley & Pablo, cei care i-au asigurat succesul clipului „Watermelon Sugar”.  

Rămâne de văzut dacă „Late Night Talking” se va apropia de popularitatea imensă de care s-a bucurat hit-ul „As It Was," care s-a aflat pe locul 1 în Billboard Hot 100 timp de 9 săptămâni.  

În momentul de față Styles se află în turneul Love on Tour, în care promovează albumul „Harry’s House”, de pe care face parte și acest nou single. 


Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.