Cool Stuff

Comedia românească „Teambuilding” a devenit filmul cu cele mai mari încasări din România din toate timpurile

Până acum, „Avatar” a deținut titlul de filmul cu cele mai mari încasări din România.

Comedia românească „Teambuilding” a depășit la încasări blockbusterul „Avatar”, devenind astfel filmul cu cele mai mari încasări din România din toate timpurile, anunță Cinemagia

Cu toate acestea, tot ei specifică că această performață stă în picioare doar dacă acest top nu este ajustat la inflație și dacă excludem încasările pe care „Avatar” le va face în acest an, în urma relansării în cinematografe.    

„Teambuilding” este deja cel mai de succes film românesc din toate timpurile, ca încasări. Însă, în cea de-a șasea săptămână de când rulează în cinematografe, „Teambuilding” a strâns până în acest moment 18.850.650 lei, adică aproape 4 milioane de dolari (3.792.887 USD), sumă ce va crește până la finalul anului, având în vedere că filmul va mai rămâne în cinematografe.

În 2009, „Avatar” a încasat 18.614.408 lei, cu 236.242 lei mai puțin decât noul „Number 1”. Totuși, „Avatar” a beneficiat de o relansare pe plan global, inclusiv în România, 23 septembrie 2022, iar de atunci și până acum, a adunat 1.064.407 lei din biletele vândute pe teritoriul țării noastre. Astfel, dacă am aduna încasările din 2009 și pe cele din 2022, „Avatar” s-ar menține pe primul loc în topul încasărilor all time din România. 

Tot Cinemagia sublinează că dacă am adapta cifrele la inflație, valoarea încasărilor obținute de „Avatar” ar fi de 2,25 ori mai mari decât încasările comediei „Teambuilding”.

 

„Teambuilding” a fost văzut până în acest moment de 804.547 de români.  


Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.