Cool Stuff

Shawn Mendes le-a transmis un mesaj vulnerabil fanilor: „Uneori mă întreb ce-ar trebui să fac cu viața mea”

Shawn Mendes a avut un moment emoționant cu fanii lui.

Într-o postare de pe Twitter, artistul a scris: „Uneori mă întreb ce-ar trebui să fac cu viața mea și tot ceea ce aud la schimb este - „să spui adevărul și să fii adevărul”, dar mi se pare incredibil de greu.” 

Artistul nu vorbește despre lucruri ușoare, dar măcar aduce în discuție ceva la care mulți ne gândim. „Dacă oamenii știu și văd adevărul, mi-e frică de faptul că m-ar putea desconsidera și s-ar putea plictisi de mine. Așa că atunci când mă simt foarte jos, ori pun la cale un show, ori mă ascund”, adaugă el.

Lui Mendes îi pasă de ceea ce cred oamenii despre el și a recunoscut cum uneori simte că zboară, în timp ce alteori simte că se scufundă. Uneori, mai spune cântărețul, simte cum îi dezamăgește pe toți, dar în același timp își asigură fanii că este ok.

Nu este prima oară când Shawn vorbește deschis despre sănătatea lui mintală, iar în octombrie a spus celor de la GQ cum s-a apucat foarte serios să aibă grijă de el: „Aveam atât de multă anxietate, încât nu mai puteam să cânt. Era totul în gâtul meu, ceea ce experimentează foarte mulți bărbați. De multe ori experimentăm acele emoții în spate, gât sau o durere generală în tot corpul. Nu mai puteam să cânt, dar nu am vrut să renunț.”


Mendes a început să mediteze, să citească și să scrie în jurnal, dar și să vorbească deschis cu fanii lui despre tot ceea ce simte.


Mai mult, într-un video postat pe Instagram în martie, el a mărturisit și despre cum se simte singur, după despărțirea de Camila Cabello: „Cred că asta este realitatea care m-a lovit. Oh, sunt singur acum. Abia acum simt pe deplin că sunt complet singur și urăsc treaba asta, dar asta este realitatea mea, știți?”

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.