Cool Stuff

Chrissy Teigen a născut al treilea copil. John Legend a dat vestea fanilor

Chrissy Teigen și John Legend au o familie extinsă.

Vedeta a născut al treilea copil pe 13 ianuarie, la doi ani după ce a suferit o pierdere de sarcină despre care a vorbit public. 

Legend este cel care a dat vestea fanilor, în cadrul unui concert, așa cum informează cei de la People. El a spus celor prezenți că soția lui a născut „un bebeluș în acea dimineață binecuvântată.” Artistul a mărturisit că nu a dormit foarte bine cu o noapte în urmă, dar cu toate astea se simte „energizat”, adaugă The Cut.


Chrissy și-a anunțat sarcina în august, pe Instagram, unde a postat o imagine cu ea în lenjerie intimă. „Ultimii ani au fost un amalgam de emoții, dar bucuria ne-a umplut din nou casa și inimile. 1 milion de injecții mai târziu (în picior, după cum puteți vedea), am rămas din nou însărcinată”, a notat ea la acea vreme.


Teigen a fost o gravidă activă, iar cu puțin timp înainte să nască, ea a fost cu cei doi copii ai lor (Luna și Miles) într-un parc de distracții cu dinozauri, după cum a postat pe rețeaua socială.


Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.