Cool Stuff

Sam Smith, în Top 10 cele mai bune piese de Oscar ale decadei

Sam Smith vine vara asta în București.

Sam Smith (30 de ani) este unul dintre cei mai talentați muzicieni ai showbiz-ului actual, un artist care ne-a oferit deja o colecție impresionantă de melodii superbe și care în mod cert va continua să ne ajungă la inimă, de fiecare dată când își lasă creativitatea la iveală.

El vine pentru prima oară în România, în cadrul festivalului „Summer in the City.” Evenimentul va avea loc pe 3-4 iunie, în Piața Constituției din București, iar pe lângă Sam, Robbie Williams va fi și el prezent.

Cu o carieră muzicală de peste 10 ani, Sam Smith este unul dintre cei mai populari artiști muzicali ai momentului, iar talentul său a fost premiat atât cu Globul de Aur (în 2016, la categoria „Cel mai bun cântec”, cu piesa „Writing's On The Wall” din filmul „Spectre”), dar și cu Oscar-ul, pentru aceeași piesă, la categoria „Cel mai bun cântec original.”

Muzica l-a salvat

„Arta și muzica mi-au salvat viața în adolescență. Când eram în școală și eram bullied de cei din jur, în timp ce încercam să-mi dai seama cine sunt, mai ales că am ieșit din dulap la o vârstă fragedă (10 ani), arta, muzica și lumea creativă m-au salvat”, a spus el într-un interviu acordat celor de la Weekend Herald.

Și adevărul este că odată pornit pe drumul succesului, artistul nu s-a mai oprit și a ajuns să facă muzică iubită de milioane de persoane. 

Performanțele sale nu au fost trecute cu vederea, așa că palmaresul lui include cinci premii Grammy, trei premii Brit Awards, trei premii Billboard Music Awards, un American Music Awards, un Glob de Aur și un Oscar.

„Întotdeauna îmi place să fiu puțin speriat atunci când fac muzică și atunci când lansez piese noi, iar pentru mine,  lucrul care m-a speriat cel mai tare a fost să mă mut într-un loc bucuros. Dezamăgirea în dragoste, tristețea, stările mizerabile au devenit un fel de spațiu sigur pentru mine atunci când compuneam, iar să creez un album mai vesel și plin de speranță a fost o provocare”, a povestit el despre procesul său creativ, cât și cel mai recent material muzical lansat, „Gloria.”

Și pentru că-ți povesteam despre Oscarul câștigat de Sam, pentru melodia din Spectre (2015) - „Writing’s on the Wall”, iată care au fost și cele mai apreciate cântece ale decadei:

„Naatu Naatu” din „RRR” (2023) - M. M. Keeravani, Rahul Sipligunj și Kaala Bhairava


„No Time to Die” din „No Time to Die” (2022) - Billie Eilish


„Fight For You” din „Judas and the Black Messiah” (2021) - H.E.R.


„(I'm Gonna) Love Me Again” din Rocketman (2020) - Elton John


„Shallow” din „A Star is Born” (2019) - Lady Gaga și Bradley Cooper


„Remember Me” din „Coco” (2018)


„City of Stars” din „La La Land” (2017) - cântat de Ryan Gosling și Emma Stone


„Writing’s on the Wall” din „Spectre” (2016) - Sam Smith


„Glory” din „Selma” (2015) - John Legend și Common


„Let It Go” din „Frozen” (2014) - Idina Menzel


În spatele persoanei care poate părea excentrică stă un artist extrem de talentat, muncitor și creativ, care încă mai are lucruri de demonstrat în domeniu, așa că noi abia așteptăm să-l vedem live.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.