Cool Stuff

Momentul viral în care un puști de 9 ani i-a spus lui Keanu Reeves că este fanul lui cel mai mare

Keanu Reeves continuă să topească inimile fanilor.

Un clip în care actorul face cunoștință cu un puști de 9 ani a devenit viral.

Întreg momentul s-a petrecut la lansarea cărții sale de benzi desenate - „BRZKRK” - din Los Angeles, în timp ce dădea autografe. Copilul (Noah, pe numele lui) ajuns în fața lui i-a spus - „Ești actorul meu preferat din întreaga lume. Sunt cel mai mare fan al tău.”

Reeves, 58 de ani, i-a mulțumit, iar apoi l-a întrebat dacă l-a văzut pe Duke Caboom, personajul căruia i-a dat voce în animația „Toy Story 4”, lansată în 2019.

Odată ce băiatul i-a confirmat că este „personajul lui preferat”, actorul nu s-a putut abține și a zis „cel mai mare cascador al Canadei”, în vocea lui Duke. „Mă bucur că ți-a plăcut. Mi-a făcut mare plăcere să-l interpretez pe Duke Caboom”, a mai zis Keanu.

Actorul este recunoscut pentru momentele sale de interacțiune cu fanii, plin de căldură și prietenie, iar clipul de mai jos demonstrează încă o dată de ce este atât de iubit la nivel global.


Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.