Cool Stuff

Justin Timberlake pregătește un interviu vulnerabil cu Oprah Winfrey

Saga Justin Timberlake - Britney Spears continuă.

Potrivit unor surse care au vorbit cu cei de la The Sun, artistul se gândește să ofere un interviu vulnerabil lui Oprah Winfrey. Ideea a venit după ce Justin a scos muzică nouă, pregătește un turneu mondial, iar Britney Spears a reapărut în peisaj.

„Justin nu este fericit cu modul în care au decurs lucrurile. Și-a dorit ca muzica lui să vorbească pentru el, dar în mod cert asta nu se întâmplă”, au declarat sursele.

„Conflictul” tacit dintre el și Britney a prins avânt, după ce cântărețul a făcut o declarație pasiv-agresivă în cadrul unui show pe care l-a ținut la New York.

„Mi-aș dori să profit de această ocazie pentru a-mi cere scuze de la absolut nimeni”, a spus el pe scenă, înainte de a cânta piesa „Cry Me a River”, hit-ul său din 2002, inspirat de faptul că Spears l-a înșelat în timpul relației lor de trei ani.




Sursele au mărturisit că declarațiile vedetei au pus paie pe foc, și deși ideea unui interviu cu Oprah a apărut în urmă cu luni bune, întâmplările recente au pus rotițele în mișcare.

Înainte de declarațiile lui Justin, Britney, pe contul său de Instagram, le-a cerut scuze tuturor celor pe care „i-a ofensat” cu mărturiile ei din cartea de memorii pe care a lansat-o anul trecut, „The Woman in Me.” Ea a mai spus și cum adoră noua melodie lansată de JT.

Lucrurile s-au schimbat rapid după cele spuse de solist în New York, așa că Spears și-a șters postarea și a făcut una nouă, unde a notat: „Cineva mi-a spus că cineva mă vorbește de rău pe străzi. Vrei să ducem disputa în tribunal sau te vei duce acasă să plângi la mama ta, așa cum ai făcut data trecută? Nu-mi pare rău!!!”


Spears a început o relație cu Justin în 1999, când ea avea 17 ani, după ce s-au întâlnit în cadrul Mickey Mouse Club, loc unde s-au lansat și Christina Aguilera și Ryan Gosling.

În cartea ei de memorii, artista a notat că sarcina din timpul relației cu JT a venit ca o „surpriză.” „Pentru mine nu a fost o tragedie, dar Justin în mod cert nu a fost fericit cu vestea. A spus că nu eram pregătiți să devenim părinți, că suntem prea tineri. Dacă aș fi putut lua singură decizia, nu aș fi făcut avort.”

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.